Agenţia Naţională pentru Securitatea, NSA, din SUA, a fost constrânsă să-și suspende colectarea de date telefonice. Senatul american nu a reușit să ajungă la un acord pentru a evita expirarea unei prevederi ce decurge din articolul 215 al Patriot Act, temeiul juridic pentru colectarea metadatelor (ora, durata, numărul apelat) asupra tuturor apelurilor telefonice din SUA.
„Din această (duminică) seară, angajații NSA care au consultat baza de date (asupra apelurilor telefonice în SUA), nu o vor mai putea face și aceasta datorită senatorului Rand Paul”, care a blocat procedura, a afirmat furios, într-o declarație pentru AFP, senatorul Richard Burr, președintele Comisiei pentru informații a Senatului.
Citeşte şi Casa Albă CONDAMNĂ lipsa unui acord de prelungire LEGALĂ a programului metadatelor telefonice
„Patriot Act expiră în această seară”, a spus bucuros Rand Paul, un republican adept al libertarianismului și candidat la învestitura republicană pentru alegerile prezidențiale din 2016, care a reușit să blocheze examinarea textului, profitând de procedura legislativă complicată a camerei superioare a Congresului american.
La rândul ei, Casa Albă a calificat drept „iresponsabilă” expirarea colectării de date telefonice, cerând Senatului să asigure ca autoritatea legală a programului să fie restabilită cât mai repede posibil. Votul final, așteptat în decursul săptămânii care abia a început, ar putea deschide calea restabilirii autorității legale de colectare a metadatele apelurilor telefonice din SUA.