Statele Unite, a spus William Brownfield, reuşesc să întrerupă traficul de cocaină din America de Sud spre America de Nord, ceea ce îi face pe traficanţi să găsească noi pieţe.
În acest fel, „cocaina ajunge să fie livrată traversând Oceanul Atlantic. Ajunge pe litoralul nord-african şi apoi, pe rutele tradiţionale ale drogurilor în Europa”, a detaliat reprezentantul american.
„Traficanţii de cocaină găsesc noi destinaţii. În primul rând, pe propria piaţă sud-americană, în Brazilia şi Argentina, în al doilea rând, găsesc noi pieţe în Europa” , a declarat Brownfield, adjunct al secretarului de Stat şi şeful Biroului internaţional pentru stupefiante din cadrul Departamentului de Stat.
În opinia lui Brownfield, Bulgaria, vecina noastră de la Dunăre, este cea mai expusă traficului de droguri, deoarece „Este situată la intersecţia dintre Orient şi Occident, dintre Nord şi Sud. Iar unii dintre vecinii noştri au o istorie centenară de participare la trafic”, a explicat el.
„Ne-am confruntat cu traficul de heroină, pentru că trecea prin Bulgaria de peste 50 de ani. Ştim foarte puţine lucruri despre traficul de cocaină prin Bulgaria, pentru că abia începe”, a declarat Brownfield.