Americanii denunţă „falsele alegeri” din Rusia şi prevăd „sfârşitul erei Putin”

Presa americană, care critică "falsele alegeri" în urma cărora Vladimir Putin a fost ales din nou preşedinte al Rusiei, anticipează  că această "încoronare" ar putea marca "sfârşitul putinismului".
Romania TV
05 mart. 2012, 18:05
Americanii denunţă

„Autocraţia care a prevalat (în Rusia) în cursul ultimului deceniu a murit deja. Singura problemă este ce va urma şi când”, scrie Washington Post, la o zi după alegerile câştigate de Vladimir Putin cu paroximativ 64% din voturi.

Amintind că opoziţia şi observatorii consideră că scrutinul a fost marcat de fraude, publicaţia americană  încearcă să facă o paralelă cu China.

„Clasele medii rusă şi chineză nu vor mai tolera să fie excluse din deciziile politice în următorii zece ani. Dovada este că, la Moscova, zeci de mii de persoane au protestat în stradă pentru a denunţa fraudele comise la alegerile legislative din decembrie”, „sfârşitul putinismului” nu este departe, mai scrie publicaţia americană. .

New York Times scrie la rândul său că „noi manifestaţii sunt prevăzute” pentru a denunţa fraudele, pe care unii ruşi le-au calificat ca fiind o „ruşine”.

Wall Street Journal vede în „încoronarea lui Putin  un caz încheiat „de mult timp” şi subliniază că una dintre cheile succesului viitorului lider de la Kremlin este poziţia lui antiamericană. „Preşedintele Obama a mizat pe o relansare a relaţiilor cu Rusia, crezând că va duce la o colaborare mai vastă. Dar Putin s-a opus sancţiunilor severe împotriva Iranului, l-a sprijinit pe dictatorul sirian şi a ameninţat că va îndrepta rachete spre Europa dacă scutul antirachetă american va fi desfăşurat împotriva Iranului”, scrie Wall Street Journal.

„Mişcarea anti-Putin este una dintre veştile cele mai îmbucurătoare din ultimii ani din Rusia, dar falsele alegeri de duminică arată că tranziţia spre democraţie este încă lungă”, mai scrie această publicaţie.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii