AMNISTIA FISCALĂ pentru medicii de familie, adoptată de deputaţi

Amnistia fiscală a medicilor de familie a fost adoptată, marţi, de deputaţi. Potrivit proiectului de lege care a trecut de Cameră, medicii de familie nu vor mai fi nevoiţi să dea înapoi statului banii primiţi pentru funcţionarea centrelor de permanenţă.
Iulian Tudor
30 sept. 2014, 10:51
AMNISTIA FISCALĂ pentru medicii de familie, adoptată de deputaţi

Un număr de 1.157 de medici de familie care au efectuat gărzi în centre de permanenţă urmează să beneficieze de amnistie fiscală.

Proiectul de lege, iniţiat de 41 de parlamentari, a fost deja adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

Prezenta lege se aplică medicilor de familie care au asigurat, în perioada 28 mai 2008 – 1 iunie 2011, continuitatea asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Se aprobă exonerarea de la plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de admnistrare şi funcţionare ale cabinetelor medicale şi accesoriile aferente, din perioada 28 mai 2008 – 1 iunie 2011, rezultate din deciziile de impunere emise de casele judeţene  de asigurări de sănătate, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”, prevede proiectul de lege.

CITIŢI AICI PROIECTUL DE LEGE ŞI EXPUNEREA DE MOTIVE

Proiectul stabileşţe însă că cei care au dat deja banii înapoi până la intrarea în vigoare amnistierii fiscale, rămân cu ei daţi şi nu le vor mai fi restituiţi.

Conform expunerii de motive, un audit al Curţii de Conturi a constatat neconcordanţe în ceea ce priveşte plata medicilor pentru asigurarea serviciului de permanenţă din mai 2008 şi până în iunie 2011.

SENAT: AMNISTIA FISCALĂ a fost extinsă la toţi bugetarii VIDEO

În unele cazuri, sumele care trebuie date înapoi statului ajung şi la 20-25.000 de lei. Propunerea legislativă prevede astfel „scutirea de la plata acestor bani a medicilor care le-au cheltuit”.

Iniţiatorii atrag atenţia că dacă medicii nu ar fi exoneraţi de la plata acestor sume, există pericolul ca medicii să nu mai facă gărzi în centrele de permanenţă.

AMNISTIA pentru pensionari, mame şi bugetari intră în vigoare. Traian Băsescu a promulgat legile

Amnistia fiscală a medicilor de familie nu este singura facilitate adoptată de Guvern şi trecută prin Parlament.

La începutul lunii septembrie, deputaţii au adoptat legea care amnistiază fiscal peste 12.000 de mame şi 80.000 de pensionari.

Legea a primit unde verde în Parlament, după ce, deputaţii au adoptat extinderea amnistierii la toţi bugetarii cu venituri salariale constatate nelegale Curtea de Conturi, adică 25.000 de angajaţi. Astfel, toţi bugetarii care au primit sporuri sau alte venituri salariale pe nedrept au scutiţi de la înapoierea banilor luaţi în plus de la stat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre