AMNISTIE pentru pensionari. Cine va fi SCUTIT de la plata debitelor şi cine nu. Proiectul Ministerului Muncii

Ministerul Muncii a eleborat proiectul de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, după ce acest lucru a fost cerut de premierul Victor Ponta. Proiectul a fost lansat în dezbatere publică.
Iulian Tudor
05 aug. 2014, 09:23
AMNISTIE pentru pensionari. Cine va fi SCUTIT de la plata debitelor şi cine nu. Proiectul Ministerului Muncii

Victor Ponta i-a cerut, săptămâna trecută, ministrului Muncii, Rovana Plumb, să elaboreze un proiect de lege prin care să fie amnistiaţi pensionarii care trebuie să returneze bani statului. Premierul a explicat că aministia este necesară pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă.

Ministerul Muncii a publicat, luni, proiectul pe site în vederea dezbaterii publice – „Proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii”.

Potrivit actului normativ, „pensionarii aflați în evidența sistemului unitar de pensii publice la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scutesc de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina acestora, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislației din domeniul asigurărilor sociale și pensiilor.”

CITEŞTE AICI ÎNTREGUL PROIECT

Sumele provenite din debitele deja recuperate până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu se restituie.

Contribuția de asigurări de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată conform prevederilor alin. (1), nu se recuperează.

Debitele care au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii , declararea de către acesta a unor date neconforme realității care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condițiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi”, mai prevede proiectul.

CITEŞTE ŞI VICTOR PONTA, după valul de sinucideri: AMNISTIE pentru pensionarii care trebuie să dea bani înapoi statului

Actul normativ stabileşte că „scutirea de la plată a debitelor, conform prevederilor prezentei legi, se face indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenței debitelor”.
 
Potrivit expunerii de motive a proiectului, debitele stabilite în sarcina pensionarilor provin din mai multe cauze, cum ar fi: nerespectarea de către pensionar a prevederilor legale privind cumulul pensiei cu veniturile salariale;  declararea de către pensionar a unor date  neconforme realității care au avut drept urmare  stabilirea eronată a pensiei; depunerea de către pensionar, la dosarul de pensie, a unor documente eliberate fără respectarea
legislației; stabilirea eronată a pensiei generată de interpretări neunitare ale prevederilor legislației sau ca
urmare a unor erori de proc esare a dosarelor de pensionare.
 
În prezent, din datele prezentate de Casa Națională de Pensii Publice, reiese că au fost stabilite debite
în sarcina unui număr de 31.118 pensionari din care, pentru 9.593 pensionari, debitele au avut drept cauză culpa pensionarilor.
În prezent, din datele prezentate de casele de pensii sectoriale, reiese că au fost stabilite debite în
sarcina unui număr de 230 pensionari.
 
CITEŞTE AICI EXPUNEREA DE MOTIVE

„Prin prezentul proiect de lege se propune scutirea de la plata debitelor generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislației din domeniul asigurărilor sociale și pensiilor pentru toți pensionarii aflați în evidența sistemului unitar de pensii publice la data intrări i în vigoare a prezentei legi.

Ținând cont de faptul că pentru pensionarii proveniți din anumite categorii socio – profesionale (militari, agricultori și personalul auxiliar de pe lângă instanțele judecătorești) există reglementări privind scutirea de la plata unor debite, proiectul de lege are în vedere reglementarea unitară, cu privire la scutirea de la plată a debitelor generate de interpretări neunitare ale legislației din domeniul asigurărilor sociale, pentru toate categoriile de pensionari.

Proiectul de lege nu are în vedere scutirea de la plată a debitelor care au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate fără respectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condițiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului”, se arată în expunerea de motive.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Peștele care reduce riscul de atac de cord. Cardiologii îl recomandă: „Ajută la reducerea inflamațiilor”
Capital.ro
Reguli noi în România dacă retragi bani la bancomat. A intrat în vigoare la aceste ATM-uri din aprilie
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
O mare artistă a României, în stare de șoc. A fost traficată
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Decizie privind vârsta de pensionare! Anunțul judecătorilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți