Ana Birchall: Ridicarea MCV, un obiectiv de ţară. O să propun să avem un calendar de măsuri

Ministrul demis al Justiţiei, Ana Birchall, a afirmat, luni, că va propune reprezentanţilor instituţiilor care fac parte din Comisia MCV întocmirea unui calendar de măsuri, pentru că, spune ea, ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare este un obiectiv de ţară.
Filip Stan
04 nov. 2019, 09:44
Ana Birchall: Ridicarea MCV, un obiectiv de ţară. O să propun să avem un calendar de măsuri

„O să propun o dată pe trimestru. Mi-aş dori ca fiecare instituţie, pe lângă analiza proprie, să vină cu un set de măsuri şi cu un calendar. Cred că până la urmă e responsabilitatea noastră, a tuturor, să ne facem nu numai analiza, dar să venim cu măsuri concrete astfel încât să garantăm ireversibilitatea progreselor realizate în sistemul judiciar. Cred eu că astăzi o să fie un moment extrem, extrem de important, alături de alte decizii care se vor lua astăzi. Eu o să propun să avem un calendar de măsuri, pentru că până la urmă ridicarea MCV este un obiectiv de ţară”, a declarat Birchall la MJ, conform Agerpres.

Pe 22 octombrie, Ana Birchall anunţa că va convoca în regim de urgenţă Comisia MCV pentru a concepe un plan de acţiune în vederea implementării recomandărilor cuprinse în Raportul Comisiei Europene, arătând că una dintre acestea vizează „în mod explicit” desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

„Aşa cum a dovedit-o şi în semestrul în care a deţinut preşedinţia Consiliului UE, România este pregătită să îşi asume un rol activ în consolidarea construcţiei europene, în cadrul căreia Justiţia ocupă un loc primordial, având ca piloni centrali cooperarea judiciară bazată pe încredere reciprocă şi recunoaşterea reciprocă a hotărârilor. În acest sens, am decis ca, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 216/2012, să convoc în regim de urgenţă Comisia MCV, în care sunt reprezentate toate instituţiile care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte buna funcţionare a Justiţiei din România. Fac apel să se răspundă pozitiv la invitaţia pe care o voi transmite. Va fi cea mai extinsă şi reprezentativă reuniune de până acum a Comisiei MCV. Este momentul să concepem un plan de acţiune cu termene strânse pentru implementarea recomandărilor, pe care apoi să îl discutăm cu Comisia Europeană şi de care să ne ţinem. Deşi urmează un an electoral intens, sunt de părere că interesul României este mai presus decât cel electoral şi că împreună, cu toţii, la aceeaşi masă, putem şi trebuie să stabilim ce avem de făcut”, spunea Birchall, la acel moment.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care-și pot schimba viața până pe 8 martie. Vor trece prin transformări spectaculoase
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Se întâmplă sâmbătă, 1 martie. Anunț pentru toți românii
Playtech.ro
Ajutor financiar pentru pensionari în aprilie 2025. Cine sunt seniorii care vor primi 125 de lei
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Provocările Ginei Chirilă după ce s-a despărțit de Bogdan Vlădău. Care sunt prioritățile fostului model: „E un cumul de greu”
Evz.ro
Plantele din casă care aduc bani și sănătate. Atrag norocul ca un magnet
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Trafic restricționat pe Bulevardul Iuliu Maniu. Circulația a fost afectată de incendiul din Militari Residence
Cancan.ro
Tabel exclusiv pentru femei | Ce greutate ar trebui să ai, în funcție de înălțimea ta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. E zi națională de doliu și tăcere: Știa să facă din nimic ceva valoros
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Atac sinucigaș la o școală coranică din Pakistan: Cel puțin patru morți și treisprezece răniți
MediaFlux
Cine i-a turnat, de fapt, pe Horațiu Potra și Călin Georgescu. Anchetatorii au mers la pont
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân