Ana Bodea, actrița din „Lia, soția soțului meu”, vrea un copil cu Valentin Butnaru: „Nu îmi doream înainte să-l cunosc pe el. Are cel mai bun suflet”

Ana Bodea, actrița din "Lia - soția soțului meu", se bucură de un succes fantastic pe plan profesional de când a ajuns să joace într-unul dintre cele mai urmărite seriale din România.
Alina Costache
23 mai 2024, 20:50
Ana Bodea, actrița din

Ana Bodea trăiește o perioadă foarte frumoasă și pe plan personal. Deși foarte discretă, actrița are o relație cu Valentin Butnaru, prezentatorul știrilor Observator.

Ana Bodea a vorbit recent despre povestea lor de dragoste și despre motivele pentru care îl apreciază atât de mult.

„Trebuie să mai stăm 10 ore (n.r. ca să spună tot ce apreciază la Valentin Butnaru), iar o să mă emoționez, și când vorbesc de el mă emoționez foarte tare. Cred că cel mai mult admir sufletul lui, are cel mai bun suflet pe care l-am întâlnit și felul în care iubește, dar în principiu sufletul. Cine nu îl cunoaște foarte bine, nu are de unde să știe și tocmai faptul că-și deschide sufletul cu persoanele care contează. Pe lângă asta, e și super respectuos, apreciază mult femeile din jurul lui, are o relație frumoasă cu mama lui, ne consideră superioare și sunt puțini bărbați care fac asta și gândesc așa.”, a declarat Ana Bodea în cadrul podcastului „Te ascult cu Ilinca Vandici.”

Citește și Roxana Dobre a fost implicată într-un accident în București! Soția lui Florin Salam nu se afla singură în mașină, în momentul incidentului

Între cei doi există o diferență de vârstă de 16 ani. Ea are 23 de ani, iar el 39, însă acest lucru nu reprezintă un impediment în calea fericirii lor.

„Cred că și asta contează (n.r. maturitatea), atunci când întâlnești persoana potrivită, faci asta automat, indiferent de diferența de vârstă, de distanță, că sunt atâtea relații la distanță, deci indiferent de astea, te comporți așa automat, atunci când găsești persoana potrivită. Cred, într-adevăr, că e și ceva care vine cu timpul. Da (n.r. se vede să rămână alături de el toată viața), nu m-a cerut încă, da, îmi doresc. Îmi doresc familie, am crescut într-o familie foarte frumoasă și iubitoare și vreau să am același lucru. Nu îmi doream înainte să-l cunosc pe el.”, a mai spus actrița.

La final, Ilinca Vandici i-a făcut o surpriză Anei și i-a citit un mesaj chiar de la partenerul ei de viață.

„Cum e Ana? Neînfricată în fața oricărui obstacol, aprigă, dacă îi e amenințată o persoană dragă. Bogată, pentru că are un suflet măreț. Exaltată, atunci când visează cu ochii deschiși. Alintată, când vrea ultima afină din castron. Tare, când are de dus ceva la bun sfârșit. Ravisantă, doar pentru că este. Introvertită, curajoasă, pentru că a înfruntat mai multe decât ar crede. Extrovertită, pentru că e actriță.”, a transmis Valentin Butnaru prin intermediul unui mesaj.

Citește și Motivul real pentru care CRBL a divorțat de soția sa, Elena. Artistul a mărturisit tot

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul