Ana Porgras a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a apărut cu burtică de gravidă, căci puțini știau că fosta concurentă de la Survivor România All Star are o relație. Acum, ea a publicat pe Instagram și prima imagine în care apare alături de iubitul său, cei doi urâmnd fanilor „Paşte fericit!”.
Fosta gimnastă a făcut anunțul că va deveni mamă în urmă cu câteva săptămâni, prin intermediul unei fotografii cu burtica de gravidă pe care a postat-o în mediul online. Ei bine, acum le-a făcut o altă bucurie urmăritorilor și a publicat prima imagine cu tatăl bebelușului ei, mai ales că mulți erau curioși să afle cine este.
Ana Porgras este însărcinată cu primul copil. Fosta gimnastă a arătat tuturor burtica de gravidă
Ana Porgras a vorbit la un moment dat despre retragerea din gimnastică și a recunoscut că îi pare foarte rău că nu a calculat decizia mai mult înainte de a face pasul de a se retrage definitiv din lumea sportului.
„Cel mai greu a fost momentul când am renunțat. Am luat decizia de pe o zi pe alta. Nu mai puteam nici fizic, simțeam că mă dezintegrez, și nici psihic. În primele luni nu mi-a fost greu, îmi doream să plec, să am o viață normală. Acum realizez că a fost o decizie luată în pripă și puteam să mai stau câteva luni până la Olimpiadă”, a recunoscut Ana Porgras.
Vezi această postare pe Instagram
Anul trecut, Ana a revenit în atenția publicului odată cu apariția la Survivor România All Stars, acolo unde a făcut, din nou, echipă cu Zanni. Se cunoștea faptul că în primul sezon în care au participat împreună, între ei a existat o legătura aparte.
Iar relația lor apropiată a putut fi observată încă o dată, ba mai mult, Ana Porgras a dat și semne de gelozie pe parcursul competiției. Acesta este și unul dintre motivele pentru care fanii au fost luați prin surprindere de vestea sarcinii.
În urmă cu câteva luni, Zanni a vorbit deschis despre relația cu Ana Porgras, dezvăluind că nu a făcut decât să joace un joc la Survivor România All Stars. „Ana, pentru mine, este un subiect șters. Nu dau explicații de ce, pentru că i-am promis că va rămâne între noi doi totul. La All Stars, mi-a propus să jucăm un joc în care să ne prefacem că suntem bine. De dragul faptului că e femeie, am intrat în joc.