ANAF: Contribuabilii care au de încasat bani de la stat nu vor mai putea fi executaţi silit de Fisc

Contribuabilii din România care au de încasat bani de la diverse instituţii ale statului nu vor mai putea fi supuşi unor proceduri de executare silită, pentru obligaţiile fiscale pe care le au de plătit statului, potrivit unui proiect de ordin iniţiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Filip Stan
10 nov. 2016, 13:53
ANAF: Contribuabilii care au de încasat bani de la stat nu vor mai putea fi executaţi silit de Fisc

Măsura vine în condiţiile în care Codul de procedură fiscală prevede o procedură specială de executare silită pentru contribuabilii care, chiar dacă au datorii neplătite către stat, deţin şi creanţe asupra statului, adică au de încasat diverse sume de la instituţii sau autorităţi publice.

„Pentru a asigura o bună implementare a acestei noi reguli, ANAF propune aprobarea unui ordin de procedură prin care contribuabilii care nu şi-au putut încasa la timp creanţele comerciale de la instituţii sau autorităţi ale statului vor fi protejaţi de măsurile de executare pe care tot statul, prin administraţia fiscală, le putea lua asupra lor cu toate că neplata obligaţiilor fiscale ale acestora era determinată tocmai de neîncasarea la termen a acestor creanţe de la alte instituţii ale statului”, a precizat ANAF, într-un comunicat citat de News.ro.

Noua procedură propusă de Fisc limitează aplicarea executării silite doar în limita creanţei pe care contribuabilul o are de încasat de la o instituţie a statului, la poprirea pe care Fiscul o înfiinţează la acea instituţie sau autoritate publică cu datorii la contribuabili.

„Astfel, rezultă că, în această situaţie, fiscul suspendă celelalte măsuri de executare (poprirea conturilor bancare, sechestrarea bunurilor sau poprirea altor terţi debitori ai contribuabilului) până la încasarea creanţelor sale de la instituţiile debitoare, asigurându-se astfel o echitate deplină în raportul fiscului cu contribuabilul”, mai arată ANAF.

Recent, Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru simplificarea legislaţiei fiscale, ce prevede, între alte măsuri, aplicarea popririlor doar pentru suma datorată statului de către contribuabili.

„Prin această măsură se urmăreşte, în contextul comunicării electronice dintre ANAF, ca organ fiscal central, pe de o parte, şi bănci, în calitatea lor de terţi popriţi, pe de altă parte, implementarea unui mecanism mai rapid de comunicare în cazul înfiinţării/ridicării popririlor, scopul fiind de a evita apariţia eventualelor cazuri în care contribuabililor li s-au indisponibilizat şi executat sume de bani care depăşesc nivelul creanţei pentru care s-a înfiinţat poprirea”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Concret, ori de câte ori o bancă va informa Fiscul că a indisponibilizat sumele de bani pentru care s-a înfiinţat poprirea, ANAF va dispune de un mecanism legal pentru a ridica celelelate popriri.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cartierul din București al cărui nume provine de la o statuie spectaculoasă, construită în timpul lui Carol al II-lea. Astăzi are o celebră piață, unde mulți turiști străini vin să-și facă poze
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat personal: S-a terminat! Vestea dată în direct la TV
Playtech.ro
Limba extrem de asemănătoare cu româna. Se învață în doar o lună, iar jumătate din vocabular este identic cu cel românesc
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Străinii uluiți de schimbarea orașelor României: „Îmi păreau triste şi dărăpănate, acum sunt colorate, curate şi pline de viaţă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Ninsori în toată țara, la început de martie. Drumarii au intervenit cu peste 100 de utilaje
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cutremur sâmbătă seară în România! În ce orașe s-a resimțit și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Doliu în muzică! Celebra cântăreață a murit în accident de mașină
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți actori. Va rămâne în amintirea noastră!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Vicepreşedintele JD Vance şi familia sa, în pericol după cearta la Casa Albă. Au fost mutaţi într-un "loc ascuns”
Armata americană desfășoară 3.000 de soldați suplimentari la frontiera cu Mexicul
MediaFlux
Cel mai negru coșmar se adeverește. Europa, la mâna lui Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Dintr-o Cutiuță muzicală foarte specială: „This Is Not America” – un cântec care sună mai actual ca niciodată