ANAF: Încasările, în primul trimestru, sunt mai mari cu 14% decât în perioada similară din 2019

În primul trimestru avem încasări cu 14% mai mari decât în anul 2019, în condițiile în care procedura de rambursare cu control ulterior a fost prelungită, a declarat șefa ANAF, Mirela Călugăreanu
George Russo
21 apr. 2021, 16:56
ANAF: Încasările, în primul trimestru, sunt mai mari cu 14% decât în perioada similară din 2019

Şefa ANAF a precizat că Fiscul lucrează cu specialiștii Ministerului Finanțelor la permanentizarea acestei măsuri. De asemenea, la fel dorește și cu procedura simplificată de eșalonare.

„Valoarea s-a ridicat la 12 miliarde lei. Sumele amânate la plată care nu au mai fost supuse procedurilor de executare silită în anul 2020 au fost de 18 miliarde lei. Ajungem la 30 miliarde lei care au reprezentat un sprijin și suport real din această perspectivă”, a explicat Călugăreanu.

Ea a mai spus că lucrurile construite în 2019 le-au adus anumite rezultate, „astfel că în primele două luni ale anului 2020, înainte de declanșarea pandemiei în România încasările înregistrau un trend pozitiv. Programul de încasări era depășit”.

„Discuții numeroase au avut loc în interiorul ANAF, Ministerului Finanțelor dar și cu specialiștii din mediul de afaceri. Existau voci extrem de pesimiste care spuneau că nu vom mai încasa nici măcar 2 miliarde lei pe lună. Realitatea a dovedit că am încasat 24 miliarde lei pe lună.”, a mai precizat şefa ANAF.

ANAF trebuie să continue creşterea veniturilor la bugetul de stat

ANAF rămâne singura soluţie pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat, în condiţiile în care anul acesta majorarea taxelor este scoasă din discuţie, iar facilităţile acordate de stat sunt clar definite, consideră Vlad Boeriu, partener coordonator Servicii Fiscale şi Juridice, Deloitte România.

„În condiţiile în care anul acesta majorarea taxelor este scoasă din discuţie, iar facilităţile acordate de stat sunt clar definite, digitalizarea ANAF rămâne singura soluţie pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat. Mediul de afaceri este pregătit, iar momentul este favorizat de transformările digitale care au avut loc la nivelul întregii societăţi, pe fondul pandemiei. Rămâne doar ca instituţiile statului să întreprindă demersurile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii interne în acest scop, acum având şi şansa de a obţine finanţare suplimentară de la Uniunea Europeană pentru astfel de proiecte”, precizează Boeriu într-un material transmis miercuri Agerpres.

Potrivit sursei citate, digitalizarea administraţiei fiscale reprezintă o provocare inclusiv pentru mediul de afaceri, având în vedere costurile pe care le implică adaptarea la noile sisteme de declarare a obligaţiilor fiscale, dar beneficiile estimate pe termen lung, în special majorarea veniturilor bugetare ca efect al reducerii evaziunii fiscale, compensează efortul necesar pe termen scurt.

Mai mult, experienţa altor ţări, printre care şi a celor din jurul României, demonstrează că digitalizarea reprezintă o soluţie viabilă pentru creşterea colectării la bugetul de stat, putând fi evitată astfel o înăsprire a fiscalităţii, în special în perioade economice dificile.

Din cea mai recentă ediţie a studiului Deloitte CFO Survey România, realizat în rândul directorilor financiari din ţara noastră, reiese că ponderea celor care se aşteaptă la o majorarea a taxelor în acest an este redusă (14% în cazul impozitului pe profit şi 16% în cazul TVA), dar există îngrijorări cu privire la situaţia bugetară dificilă şi la măsurile care ar putea fi luate pentru remedierea ei.

Citeşte şi: Românul Daniel Dines a mai dat o lovitură. UiPath, compania pe care a fondat-o, a vândut acţiuni de peste 1,3 miliarde dolari

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație