Ionuţ Mişa, noul şef al Fiscului. ANAF, restructurat din temelii. 24 de şefi au fost puşi pe liber

ANAF a fost restructurată din temelii. Ionuț Mișa, fostul ministru de Finanțe, a fost instalat în fruntea instituției, iar 24 de șefi din cadrul Fiscului au fost demiși.
Romania TV
28 mart. 2018, 09:09
Ionuţ Mişa, noul şef al Fiscului. ANAF, restructurat din temelii. 24 de şefi au fost puşi pe liber

UPDATE. Ionuţ Mişa a fost numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Întrebat dacă informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora fostul ministru al Finanţelor Ionuţ Mişa este propus pentru funcţia de şef la ANAF, Teodorovici a spus: „În mod normal nu comunicăm decât ceea ce apare în Monitorul Oficial, dar pot să vă confirm doar faptul că este o propunere făcută către doamna prim-ministru de numire a domnului Ionuţ Mişa şef la ANAF”.

Măsura vine la câteva zile după ce Eugen Teodorovici i-a ținut peste program, în birourile lor, pe angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrate Fiscală.

Ministrul de Finanțe a subliniat aseară la Antena 3 că cei cu funcţii de conducere trebuie să fie responsabili pentru funcţia pe care o ocupă.

„Cred cu tărie că, atunci când lucrezi la stat, trebuie să faci ceva şi pentru stat. Când eşti ministru, secretar de stat, preşedinte ANAF, vicepreşedinte, director general şi nu numai, trebuie să înţelegi funcţia şi să fii responsabil pentru funcţia pe care o ocupi”, a afirmat Teodorovici.

Ministrul consideră că echipa de la Finanţe este una dintre cele mai bune din administraţia publică din România.

”Este o echipă închegată. De multe ori spun că a ţinut economia în picioare”, a mai spus ministrul.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Greșelile din bucătărie care pot strica un preparat. Ce să nu faceți niciodată
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Limita de vârstă maximă stabilită pentru șoferi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar