ANAF: România ocupă primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit

Romania este pe primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit și cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, iar Fiscul și Asociația Spirits România vor colabora pentru a combate piața neagră, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Filip Stan
13 apr. 2017, 16:18
ANAF: România ocupă primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit

‘Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Asociația Spirits România, organism reprezentativ al producătorilor și importatorilor de băuturi spirtoase din România, au stabilit în cadrul unei întâlniri dintre conducerea ANAF și cea a Asociației Spirits România, demararea unei colaborări pentru a combate piața neagră din industria băuturilor spirtoase, în condițiile în care consumul de alcool contrafăcut este la un nivel ridicat în România, cu efecte negative asupra societății și economiei. Un parteneriat strâns între autoritățile publice, industrie și societatea civilă este esențial atât pentru însănătoșirea pieței de băuturi spirtoase, cât și pentru creșterea nivelului de taxe colectate la bugetul de stat’, se arată în document.

În acest sens, Asociația Spirits România și ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acțiuni de prevenție și control pentru diminuarea producției și comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociația angajându-se să contribuie în timp real cu informații privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piață.

‘Acest fenomen afectează negativ atât statul care pierde prin neîncasarea taxelor și impozitelor, cât și companiile care operează legal în aceasta industrie, limitându-le potențialul de dezvoltare, de creare de noi locuri de muncă, de investiții în facilități de producție locale și afectându-le puternic competitivitatea pe sectorul exporturilor. În plus, consumul de alcool ilicit, a cărui calitate nu este în niciun fel controlată, reprezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor și le poate pune în pericol viața’, menționează sursa citată.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii