Pacheţelele electorale au fost distribuite preoţilor chiar înainte să fie împărţită lumina, iar apoi au fost sfinţite şi date credincioşilor.
Pliculeţele erau inscripţionate cu tradiţionalele urări „Hristos a Înviat!” şi „Adevărat a Înviat!, dar şi cu numele lui Truşcă Constantin, candidat PSD la Primăria Şimian.
Părerile în sat sunt împărţite. „Domne, nu e corect. În special că Biserica este o instituţie neutră, nu face politică”, a spus un localnic. „M-am minunat şi eu că n-am mai văzut până acum”, a spus un altul. „Ideea a fost bună. Decât să fi dat în pungi sau în şerveţele cum s-a mai dat în alţi ani”, a apreciat unul dintre ei.
Preoţii spun că au fost puşi în faţa faptului împlinit, iar candidatul care a donat pliculeţele a precizat că gestul său frumos s-a transformat în ceva nedorit din cauza unor adversari politici.
„Oricine ar fi venit, orice candidat la Primăria Şimian era bine primit. De altfel, cu colegul ne-am sfătuit şi la ora aceea nu aveam ce să facem. Ne-am gândit că am putea avea după aceea reclamaţii şi mulţi dintre contracandidandidaţi ar face uz de chestia asta”, a spus părintele Constantin Istrate.