Analist economic după promulgarea Bugetului pe 2018: Observaţiile preşedintelui sunt corecte, dar nu invalidează propunerile Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis are dreptate să recomande mai multă prudenţă şi să atragă atenţia asupra vulnerabilităţilor bugetului pe care l-a promulgat miercuri, dar Guvernul nu a fost exagerat de optimist în estimări, a declarat pentru MEDIAFAX analistul economic Aurelian Dochia.
Romania TV
03 ian. 2018, 13:45
Analist economic după promulgarea Bugetului pe 2018: Observaţiile preşedintelui sunt corecte, dar nu invalidează propunerile Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, atrăgând însă atenţia că există multe vulnerabilităţi, printre care încadrarea deficitului bugetar în ţinta de 3% din PIB şi previziunile optimiste privind încasările din TVA.

„Sunt îndreptăţite remarcile preşedintelui, s-a discutat de nenumărate ori, în ultima perioadă, pe tema acestor vulnerabilităţi şi a premiselor optimiste pe care se bazează Guvernul. Foarte probabil, aceste previziuni au fost încurajate de evoluţiile favorabile din 2017 – să ne aducem aminte că şi la începutul anului trecut vorbeam tot despre indicatorii ambiţioşi ai bugetului pe 2017”, a spus Aurelian Dochia.

„Şi bugetul pe 2018 este mai degrabă optimist, însă nu iese din parametrii rezonabili. Toate guvernele lumii îşi creionează bugetele pe indicatori optimişti, ar fi culmea să apară vreunul care lansează estimări pesimiste. Aşadar, observaţiile preşedintelui Iohannis sunt corecte, dar nu invalidează propunerile Guvernului. Este optimistă previziunea de creştere economică (5,5%), dar nici nu avem motive să nu credem că aceasta nu va fi de peste 5%”, a mai spus analistul economic.

Aurelian Dochia a arătat că bugetul este optimist pe partea de venituri, dar „există suficiente rezerve financiare şi sunt câteva direcţii în zona de colectare care pot face minuni dacă sunt urmărite aşa cum niciun guvern anterior nu a reuşit”.

„Are dreptate preşedintele Iohannis în recomandările sale, pe care le exprimă de pe poziţia de prudenţă bugetară, dar nici nu este nimic exagerat. Oricum, este mai bine să ai surprize în sensul unor creşteri neaşteptate decât să ai surprize de neîndeplinire a ceea ce ţi-ai propus şi să ajungi în situaţia de a lua măsuri nedorite”, a încheiat analistul.

„Ţara noastră trebuie să evite capcana unei creşteri economice nesustenabile, bazate în principal pe consum, deficite bugetare şi acumularea de datorie publică”, a transmis Adminstraţia Prezidenţială miercuri, după promulgarea de către Klaus Iohannis a legilor bugetelor de stat şi de asigurări sociale pe 2018.

Sursa citată a mai transmis că o problemă este legată de faptul că acum construcţia bugetară ignoră recomandările pe care Comisia Europeană le-a formulat în contextul procedurii de deviaţie semnificativă a deficitului bugetar. „Potrivit acestor recomandări, bugetul naţional era indicat să revină pe calea consolidării fiscale, prin ajustări anuale ale deficitului bugetar de 0,5% din PIB. Preşedintele României îşi manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că, deşi înregistrăm rate record de creştere economică, există dificultăţi şi unele incertitudini în a asigura încadrarea deficitului bugetar în ţinta de 3% din PIB. Totodată, ţara noastră înregistrează cele mai ample deviaţii ale deficitului structural dintre toate ţările Uniunii Europene. Această dinamică demonstrează că, în următorii ani, România trebuie să facă eforturi serioase pentru a reveni pe calea disciplinei fiscal-bugetare. Bugetul anului 2018 ignoră însă necesitatea unei asemenea schimbări de direcţie, asumată în principiu de către Guvern prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2018-2020”, se arată într-un comunicat transmis de Preşedinţie.

„Bugetul anului 2018 este construit, la fel ca şi în 2017, pe o ţintă de deficit bugetar la limita pragului de 3% din PIB, potrivit Pactului de Stabilitate şi Creştere. Însă, deficitul bugetar ajustat ciclic se va adânci în 2018, ceea ce indică faptul că România încă nu se apropie, ci se îndepărtează de obiectivul bugetar pe termen mediu (…) În ceea ce priveşte veniturile bugetare, analizele de specialitate arată că proiecţia unei creşteri a încasărilor din TVA de 16% este una mult prea optimistă, din cel puţin două considerente. Pe de o parte, experienţa fiscală a anului 2017 a arătat că, în ciuda unei creşteri economice peste cea prognozată iniţial, care a ajuns la 7% pe primele 9 luni ale anului – fiind bazată preponderent pe consum -, veniturile fiscale, inclusiv încasările din TVA, sunt chiar mai mici decât cele estimate în Legea bugetului pentru anul 2017. În acelaşi timp, prognozele economice indică încetinirea în 2018 a ritmului de creştere economică, inclusiv a consumului. Pe de altă parte, construcţia bugetului este lipsită de estimări şi calcule credibile privind impactul unor măsuri asumate, precum introducerea TVA split, măsură care, deşi în prezent mult atenuată în raport cu versiunea iniţială, este apreciată prin venituri suplimentare aproape duble faţă de cele estimate în prima variantă”.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că prioritatea Guvernului trebuie să fie îmbunătăţirea colectării veniturilor fiscale şi avertizează că nu este suficient ca bugetul să prevadă doar pe hârtie alocări investiţionale, ci trebuie ca investiţiile să fie şi realizate conform programării bugetare.

„Deşi investiţiile din fonduri europene sunt estimate mult peste nivelul anului 2017, prevederile bugetare în materie de investiţii naţionale (cheltuielile de capital) sunt în continuare unele dintre cele mai scăzute, ca pondere în PIB. De exemplu, anii 2017 şi 2018 se caracterizează prin cele mai mici ponderi în PIB ale cheltuielilor de capital (2,2%, respectiv 2,3%) din ultimii 10 ani. În acest sens, Preşedintele României atrage atenţia asupra importanţei investiţiilor, deopotrivă în sens cantitativ şi calitativ, pentru consolidarea unei creşteri economice sănătoase în 2018 şi în anii următori. Guvernul trebuie să fie conştient că sacrificarea, în continuare, a factorului investiţional este de natură să submineze potenţialul de dezvoltare al României. Este esenţial ca fondurile europene să fie valorificate în integralitatea lor, în special în legătură cu proiectele de investiţii în infrastructură. Bugetul pentru anul 2018 este bazat pe o serie de modificări fiscale, adoptate abia către sfârşitul anului 2017, în încercarea coaliţiei PSD-ALDE de a se încadra în programul de guvernare: unificarea sistemului de contribuţii sociale la nivelul angajatului, dar şi reducerea consistentă a impozitului pe venit, de la 16% la 10%, măsură de relaxare fiscală prin care românii anticipează creşterea veniturilor lor, într-un climat de stabilitate şi predictibilitate. Preşedintele Klaus Iohannis consideră că actuala coaliţie de guvernare PSD-ALDE are obligaţia de a răspunde aşteptărilor românilor ca ţara noastră să aibă un buget credibil şi sustenabil, care să nu afecteze stabilitatea economică şi nivelul de trai promis cetăţenilor”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre