Analiză: Ce fel de case caută românii care vor să se întoarcă în ţară

În lunile iunie şi iulie, căutările de proprietăţi generate de utilizatori români stabiliţi în Marea Britanie au consemnat un salt de peste 63% comparativ cu intervalul similar al anului precedent, informează imobiliare.ro.
Filip Stan
22 iul. 2016, 08:40
Analiză: Ce fel de case caută românii care vor să se întoarcă în ţară

Acesta este cel mai mare avans care a avut loc în perioada menţionată în ceea ce priveşte interesul din străinătate pentru piaţa imobiliară authotonă. Spre comparaţie, căutările din afara României s-au majorat, în ansamblu, cu circa 25% în acest răstimp.

Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creşteri se situează Germania (+33%), Franţa (+26%), apoi Spania (+20%), respectiv Italia (+16%).

Românii din Italia ocupă însă primul loc în ceea ce priveşte volumul căutărilor.

“Din punct de vedere a volumului de căutări, Regatul Unit se situează pe locul al doilea într-un clasament realizat pe primele şase luni ale acestui an; în ultimele 30 de zile, acesta şi-a menţinut poziţia secundă, însă la o diferenţă foarte mică faţă de volumul căutărilor generate din Italia, deşi numărul românilor stabiliţi în Italia este net superior.

Citeşte şi: Economica.net: Cât a pierdut România din „exportul de creiere”

La nivel de oraş însă, Londra a generat cele mai multe căutări de locuinţe în prima jumătate din 2016 – aproape cât Roma şi Milano la un loc. Pe următoarele locuri se află Germania, unde locuitorii din Munchen sunt cei mai activi; Spania, unde Madridul este vârf de lance şi Franţa”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cele mai multe căutări din afara ţării, aproximativ 26,4% din total, au fost îndreptate asupra Bucureştiului şi judeţului Ilfov, pe următoarele locuri situându-se judeţele aferente marilor oraşe ale ţării: Constanţa (8,75%), Braşov (8,2%), Timiş (7,6%), Cluj (7,2%) şi Iaşi (5,2%). Vizitatorii din Marea Britanie au fost concentraţi pe aceleaşi judeţe, ordinea priorităţilor fiind însă uşor diferită: Bucureşti-Ilfov (25%), Constanţa (8,7%), Iaşi (7,9%), Braşov (7,8%), Cluj (6,5%) şi Timiş (4,7%), scrie Mediafax.

Pe tipuri de proprietăţi, cei mai mulţi dintre vizitatorii din Marea Britanie, circa 63%, sunt interesaţi de apartamente, 30% de vile, 5,5% de spaţii comerciale şi 1,5% de terenuri. Ca preţ, 95,4% dintre căutătorii de apartamente ar vrea o proprietate de până la 60.000 de euro, în vreme ce 3,6% ar putea plăti între 60.000 şi 80.000 de euro şi doar 1% şi-ar permite o casă de peste 80.000 de euro.

Căutările din Italia sunt împărţite astfel: 60,5% spre apartamente, 34% spre vile, 1,5% spre spaţii comerciale şi 4% spre terenuri. Pe segmentul apartamentelor, 95,4% ar putea plăti până la 60.000 de euro, 3,2% s-ar încadra între 60.000 şi 80.000 de euro, iar 1,4% ar putea depăşi acest nivel.

În ceea ce priveşte utilizatorii din Germania, 46% îşi îndreaptă atenţia spre apartamente, 30% spre vile, 19% spre spaţii comerciale şi 5% spre terenuri. La capitolul apartamente, 95% ar avea un buget de până la 60.000 de euro, 3,4% s-ar încadra între 60.000 şi 80.000 de euro şi doar 1,6% ar putea trece de 80.000 de euro.

Vizitatorii din Spania sunt interesaţi, în proporţie de 58%, de apartamente, 30% de vile, 7% de spaţii comerciale şi 5% de terenuri. Ca buget pentru un apartament, 96% ar avea până la 60.000 de euro, 3% ar dispune de 60.000-80.000 de euro şi 1% ar putea depăşi cea din urmă sumă.

Cât despre căutările din Franţa, 78,2% sunt îndreptate spre apartamente, 10,2% spre vile, 10% spre spaţii comerciale şi 1,6% spre terenuri. 98% dintre vizitatori şi-ar permite să plătească până la 60.000 de euro pentru un apartament, în timp ce 1,4% s-ar încadra între 60.000 şi 80.000 de euro şi doar 0,6% ar avea un buget de peste 80.000 de euro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna mai? Întârzierea care va afecta mulţi pensionari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte