Analiză Frames & ACDA: Coronacriză economică, România riscă să se prăbuşească precum un castel de nisip

România economică riscă să se prăbușească precum un castel de nisip, în condițiile în care autoritățile întârzie să ofere soluții concrete la criza fără precedent care se instalează odată cu pandemia de coronavirus, arată o analiză realizată de Frames și Agenția de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor (ACDA). În ritmul în care efectele economice se amplifică, ne vom trezi rapid cu peste 2 milioane de oameni fără joburi și cu o recesiune severă din care ne va fi greu să ieșim. România riscă să piardă cursa pentru competitivitate în fața țărilor din regiune, precum Polonia, Ungaria și Bulgaria, care vin cu măsuri concrete de susținere a economiei, menite să asigure continuarea business-ului dincolo de perioada stării de urgență.
Filip Stan
13 apr. 2020, 09:05
Analiză Frames & ACDA: Coronacriză economică, România riscă să se prăbuşească precum un castel de nisip

România economică arată precum un pacient ajuns la spital în comă, cu multiple traumatisme, căruia medicii, în loc să îl ducă în sala de operație, îi administrează o aspirină și îi pun pansamente, pentru a-i acoperi rănile grave.

Fără tratamente medicale de specialitate, pacientul România riscă să moară, iar dacă va fi totuși salvat printr-o minune, va rămâne cu dizabilități care nu îi vor mai permite să ducă o viață normală.

Mircea Coşea: Să nu credem cumva că economia se va relansa ca o pizza congelată! 

Așa arată, potrivit analiștilor, radiografia economiei românești după o lună de „coronacriză economică’’.

Estimările Frames, anunțate la începutul crizei, privind numărul de peste 1 milion de persoane ce vor ajunge în șomaj tehnic, considerate la vremea respectivă de politicieni ca fiind hazardate, au fost confirmate de realitate, iar perspectivele sunt, în continuare, din ce în ce mai sumbre.

„Din mediul de afaceri primim semnale că tot mai multe companii își suspendă activitatea și că blocajul financiar se accentuează. Creditul furnizor, cel care alimenta mare parte din business-ul din România, a înghețat, iar multe companii au ajuns în prag de faliment, astfel că își vor trimite angajații în șomaj sau îi vor disponibiliza în această lună. În acest ritm, vom ajunge rapid la 2 milioane de angajați fără joburi la finalul stării de urgență’’, afirmă analiștii de la Frames.

„25% dintre IMM-uri sau închis sau se vor închide în următoarea perioadă. Sunt peste 1 milion  de oameni trimiși în șomaj tehnic. S-au mai întors minim 1 milion de români în țară. Cum vor fi absorbiți aceștia în campul muncii? Cum vor deveni aceștia contribuabili nu asistați social?  Este nevoie de un plan de susținere a IMM-urilor’’, afirmă Cristian Lungu, managerul Agenției de Consultanță pentru Dezvoltarea Afacerilor. 

POLITICA PAȘILOR MĂRUNȚI, PĂGUBOASĂ 

Potrivit analizei, România are nevoie de măsuri concrete de susținere a business-ului, pe termen mediu și lung, de un adevărat „Plan Marshall’’, dincolo de cele care vizează starea de urgență.

„În timp ce la noi se vorbește doar de măsurile pe termen scurt, pentru perioada de restricții, în alte țări se pun în aplicare planuri pe termen mediu și lung.  Politica pașilor mărunți, pas cu pas, anunțată de Guvernul Orban, generează deja temeri în ochii investitorilor, afectează credibilitatea economică a României. România are nevoie de un plan concret, cu obiective, termene și finanțări asumate, care să creeze încredere pentru cei care vor să investească în România, mai ales pentru cei care vor să își mute facilitățile de producție din China, un fenomen economic pe care autoritățile par să il ignore în prezent’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul companiei de consultanță Frames.

În timp ce în România, planurile de combatere a crizei vizează doar 2% din PIB și acoperă doar perioada de stare de urgență, în Ungaria, o țară care are o economie cu 40% mai mică decât cea a României, Guvernul alocă 30 de miliarde de euro (20% din PIB) pentru compensarea efectelor crizei, printre care și un fond strategic de 1,3 miliarde de euro pentru investiții în infrastructură.,

Ce măsuri de austeritate va adopta Guvernul Orban. Sunt vizate salariile, alocaţiile şi pensiile, nu însă şi cele speciale

Cehia a anunțat un plan de stimulare a economiei de 18% din PIB (50 mld.euro), Polonia alocă 47 de miliarde de Euro (10% din PIB) pentru susținerea economiei, din care 30 mld. de zloți pentru investiții în infrastructură, iar Bulgaria accelerează planurile pentru trecerea la euro.

„În timp ce alte țări profită de relaxarea restricțiilor Pactului de Stabilitate și se împrumută din piețele externe, își rezervă zeci de miliarde de euro pentru investiții în infrastructură, în susținerea mediului de afaceri intern, în România, autoritățile abia reușesc să adune bani de la băncile locale și trag de urechi firmele care n-au completat cum trebuie cererile de șomaj tehnic. Dincolo de vânătoarea de produse medicale (măști, combinezoane, aparatură specială), ne aflăm într-o cursă acerbă pentru finanțare la care România pare să fi pierdut startul’’, afirmă analiștii.

„Am fi vrut să vedem, precum în Japonia, un program de obligațiuni pentru construcții, emise de stat. Ne asiguram astfel finanțarea pentru lucrările de infrastructură publică’’, mai spun aceștia.

Până în prezent, Guvernul a promis și încă nu a plătit niciun leu din cei 10 mld. lei pentru șomajul tehnic și 15 mld. lei garanții pentru susținerea creditării IMM-urilor. În rest, după o adevărată bâlbâială privind plata taxelor, a oferit o bonificație pentru cei care își plătesc taxele la timp și a anunțat un proiect de tăiere a reducere a salariilor în sectorul public.

Potrivit experților, tăierea salariilor bugetarilor este, cel puțin așa cum se prezintă acum, doar o măsură de imagine.

„Din cei 1,24 milioane de bugetari, sunt aproape 700.000 care nu vor fi afectați sub nicio formă, pentru că activează în domenii esențiale. În conditiile in care statul aloca 102 mld.lei ca fond de salarii pentru bugetari (s-a dublat în ultimii 5 ani), economia estimată de Orban, de 1,5 mld lei, este ridicolă. Tăierea salariilor bugetarilor se dovedeste doar o măsura de imagine, care va avea efecte negative (scăderea consumului, tensiuni sociale etc). Era mai degrabă nevoie de măsuri de restrictii pentru cheltuielile publice. Restructurarea aparatului public este necesară, trebuie pusă în practică imediat după criză, însă nu prin manevre heirupiste care nu fac altceva decat sa amplifice tensiunile dintre angajați (public/privat)’’, arată analiza Frames & ACDA.

Statul poate funcționa cu 50% din angajați, dacă este să ne luăm după planurile de tăieri salariale anunțat de Guvern. Este nevoie doar de voință politică, de dorința de a face, în sfârșit, reformele de care economia românească, sistemul public, au nevoie’’, a declarant Cristian Lungu.

Potrivit experților de la ACDA, digitalizarea ANAF – măsură care va duce la creșterea colectării din sectoarele cu evaziune ridicată și impozitarea progresivă în sectorul public trebuie să se afle în prim-plan. 

DE CE EXPORTĂM FORȚĂ DE MUNCĂ? 

În timp ce alte țări încearcă să își protejeze forța de muncă, să le ofere joburi și să îi țină în țară,  România exportă muncitori pe bandă rulantă către Germania și, posibil în lunile următoare, către Italia și Franța, țări care au anunțat, la rândul lor, că vor muncitori români.

 Potrivit analiștilor, dincolo de încălcarea flagrantă a regulilor privind starea de urgență, această situație arată lipsa de viziune a autorităților române în privința forței de muncă.

„Continuăm, din păcate, o politică păguboasă, care a afectat economia românească în ultimii 30 de ani. În loc să luăm măsuri pentru a ne conserva forța de muncă, le facilităm plecarea în străinătate. Să nu uităm că, acum câțiva ani, un politician cunoscut spunea că nu avem nevoie de medici. Acum, în această situație incertă, este nevoie, mai mult ca oricând, de un mesaj clar către românii care vor să rămână în țară, un plan concret prin care acești oameni să fie păstrați în țară, nu să-i îngrămădim în avioane charter cu destinația Occident. Să îi implicăm în agricultura românească, în refacerea sistemelor de irigații, în construcțiile de infrastructură (drumuri, cale ferată, spitale, școli etc.)’’, a declarat Negrescu. 

NEVOIA DE LEADERSHIP 

România are nevoie, mai mult ca oricând, de leadership, de politicieni care să uite de interesele electorale și care să ia măsuri drastice, chiar dacă nepopulare.

De ce nu s-a apelat încă la banii de la Fondul Monetar Internațional? Pentru că un program de finanțare va veni cu condiționalități clare, precum reducerea aparatului de stat – concedierea a sute de mii de bugetari, privatizarea directă sau pe bursă a companiilor de stat căpușate politic, precum Aeroportul Otopeni, Hidroelectrica, TAROM, SNCFR, SNLO, renunțarea la pseudo-programul de dezvoltare locală PNDL. Astfel de măsuri vor afecta capitalul electoral al guvernanților. Din păcate, sacrificăm potențialul de revenire al economiei pe altarul intereselor electorale’’, afirmă analiștii.

Fără măsuri concrete, România va fi condamnată la sărăcie în următorii ani.

„Factura intereselor electorale o vom plăti în următorii ani cu vârf și îndesat. În timp ce alte țări din regiune vor crește economic, noi vom spera, în continuare, că ne vor salva multinaționalele, că mediul de afaceri va plăti taxele și impozitele majorate pe care autoritățile le vor institui, mai mult ca sigur, după examenul electoral din toamnă. Vom avea din ce în ce mai puține șanse să construim drumuri, spitale, școli, pentru că PIB-ul va continua să fie sufocat de clienții de partid, de interesele politice, de programe fără noimă economică precum PNDL’’, arată analiza Frames & ACDA.

Potirivit analiștilor, de vină pentru această situație este întregul spectru politic.

Niciunul dintre partide nu a venit până acum cu o viziune legată de depășirea acestei crize. Niciuna dintre formațiuni nu a pus pe masă un plan concret de măsuri, dincolo de critici, de atacuri politice, de mesajele cu caracter electoral. Între timp, mediul de afaceri a înaintat zeci de propuneri, de soluții, de măsuri menite să ofere o relansare rapidă a economiei, după perioada de urgență. Niciuna dintre aceste măsuri nu a fost asumată’’, spun experții.

Între timp, în absența unor măsuri concrete de aplanare a efectelor crizei, situația bugetară a României se înrăutățește pe zi ce trece. Încasările au scăzut cu 12-13 miliarde de lei, iar cheltuielile au crescut cu 20 de miliarde de lei. În esență, în numai o lună, deficitul bugetar s-a adâncit cu 3 procente.

„Sperăm ca rectificarea bugetară să vină cu altă viziune. Nu mai poți funcționa, ca stat, cu aceleași repere ca în anii dezmățului bugetar. Trebuie măsuri concrete, asumate, legate de cheltuielile statului cu aparatul public, trebuie anunțată decizia anulării creșterii pensiilor cu 40% din septembrie și impozitarea pensiilor speciale. Trebuie renunțat la PNDL, programul politic de finanțare pentru baronii locali și trebuie investit masiv în dezvoltarea infrastructurii, de la autostrăzi (Pitești-Sibiu, Comarnic-Brașov, Iași-București, Craiova-Pitești  la cale ferată de mare viteză (București-Cluj Napoca, București-Craiova, București-Timișoara, București-Iași etc) și aeroporturi (al doilea aeroport internaținal al capitalei, aeroporturi extinse la Brașov, Craiova, Cluj, Iași, Constanța, Sibiu, Timișoara etc.)  ’’, a declarat Adrian Negrescu.

Potrivit experților Frames & ACDA, este nevoie, totodată, de dezvoltarea unui program național solid și predictibil de susținere a inițiativei antreprenoriale care să includă toate programele naționale și europene pentru IMM-uri, cu bugete extinse provenite atât din sumele primite de la Uniunea Europeană cât și din redirecționarea sumelor obtinute din reducerea salariilor si pensiilor publice, anularea pensiilor speciale plus mecanisme de minimis care să cuprindă credite fiscale.

„IMM-urile trebuie să reprezinte coloana vertebrală a unei economii moderne. Noi, din păcate, ne aflăm pe ultimul loc în UE ca număr de IMM-uri la 1000 de locuitori, iar peste 80% dintre ele sunt slab capitalizate și activează într-un mediu în care creditarea este inaccesibilă, iar blocajul financiar se amplifică. Exact acestea vor fi viitoarele victime ale crizei’’, a declarat Cristian Lungu, managerul ACDA.

În domeniul IMM-urilor, este necesar ca statul să adopte un pachet de digitalizare oferit sub forma de voucher de 500 de Euro/primele 12 luni care să include o licență CLOUD, site, instrumente de gestionare a unei afaceri – CRM, ERP, etc.

Statul ar trebui, de asemenea, să subvenționeze finanţarea costurilor cu achiziționarea unei semnături electronice pentru primii 3 ani de la înfiinţare și să încurajeze angajărilor, prin reducerea cu 50% a taxelor salariale.

De asemenea, este nevoie de o regândire a urmatoarelor programe naţionale pentru IMM-uri pentru ieșirea din criză, de la extinderea codurilor CAEN compatibile la dublarea sumei maxime alocate/proiect. 

„Creșterea numărului de finanțări anuale de la 10.000 la 30.000 de proiecte, însoțit de o focusare pe proiectele care vizează producția, industriile creative si IT-ul trebuie să se afle în prim-plan’’, afirmă Cristian Lungu.

Experții spun totodată că, fără împrumuri masive care să finanțeze programe naționale de dezvoltare, România va fi condamnată la sărăcie. „România, o țară cu un potențial agricol imens, importă alimente. Importăm electricitate deși avem capacități de producție suficiente, importăm gaze deși avem resurse uriașe în Marea Neagră. Importăm bulion deși cultivăm roșii care putrezesc pe câmp. Timpul nu iartă. Cum nu ne-a iertat când ne jucam de-a mineriadele, când alungam medicii din țară, când „nu ne vindeam țara’’, a mai declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Județul din România care s-ar fi schimbat total. Un proiect început de Nicolae Ceaușescu transforma definitiv zona și harta României. Sute de oameni lucrau non stop ca să termine totul în 3 ani de zile. S-a ales praful de tot
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Fermierii polonezi blocază un punct de frontieră cu Ucraina în semn de protest
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy