Analiză politică pentru 2023: Va fi un an crucial pentru Iran şi va avea consecinţe semnificative şi pentru Ucraina, Rusia şi o parte din Orientul Mijlociu

Iran, ţara cu 85 de milioane de locuitori, se află în chinurile unei mişcări de protest care a fost descrisă drept cea mai mare provocare pentru guvernul Republicii Islamice din ultimele decenii. Între timp, legăturile Iranului cu Rusia sunt în creştere, iar ţara este mai aproape ca niciodată de a ajunge la capacitatea de a produce bombe nucleare.

Administraţia Biden a trecut de la încurajarea negocierilor privind relansarea acordului nuclear iranian la impunerea mai multor sancţiuni asupra Teheranului şi condamnarea acestuia pentru furnizarea de arme letale şi instruirea forţelor ruse care luptă în Ucraina.

Ministerul de Externe al Iranului neagă că a ştiut despre transferurile de arme iraniene către Rusia, în ciuda dovezilor că dronele fabricate de Iran au făcut ravagii în oraşele ucrainene, scrie news.ro.

Între timp, economia Iranului este în scădere puternică, iar ara îmbogăţeşte uraniul la cel mai înalt nivel de până acum, ceea ce înseamnă că Iranul nu a fost niciodată mai aproape de a atinge capacitatea de a produce bombe nucleare.

Alte articole

Război în Uraina. Rusia a lovit cu o rachetă balistică oraşul natal al lui Zelenski VIDEO

Răsturnare de situaţie. Trump îşi pierde răbdarea cu Putin în negocierile privind războiul din Ucraina. Cad bombele mai rău ca înainte de negocieri

”2023 va fi un an crucial pentru Iran. Economia are mai multe probleme ca niciodată; societatea este mai nemulţumită ca niciodată; iar ţara este mai izolată ca niciodată”, a declarat pentru CNBC Ali Vaez, director de proiect la organizaţia non-profit Crisis Group.

El a mai spus că ”Republica Islamică este în locul unde se afla Uniunea Sovietică la începutul, nu la sfârşitul anilor 1980. Este un regim falimentar ideologic, rupt economic şi paralizat politic”.

”Totuşi, mai are voinţa de a lupta”,  a adăugat Ali Vaez.

Deja în 2021 şeful agenţiei de supraveghere nucleară a Naţiunilor Unite, Rafael Grossi, le-a spus reporterilor că ”numai ţările care produc bombe” îmbogăţesc uraniul la nivelul Iranului, de 60% – acesta este doar un pas tehnic faţă de gradul necesar pentru arme, care este o puritate de 90%.

Conform acordului nuclear iranian din 2015 – care a implicat SUA şi alte puteri şi a ridicat sancţiunile economice împotriva Iranului în schimbul limitării programului său nuclear – îmbogăţirea uraniului ded către Iran era limitată la 3,67%, suficient pentru un program de energie nucleară civilă.

Perspectivele pentru renaşterea JCPOA sunt slabe pentru 2023”, a declarat Henry Rome, un membru senior al Institutului pentru Politica din Orientul Apropiat de la Washington, referindu-se la acord prin acronimul său oficial, care înseamnă Joint Comprehensive Plan of Action.

În loc să îl anuleze în totalitate ca răspuns la sprijinul aparent al Iranului pentru Rusia şi la represiunea brutală împotriva protestatarilor, ”o atitudine de extindere şi prefacere faţă de acordul nuclear va continua probabil pentru ceva timp”, a adăugat Roma.

Administraţia Trump a scos SUA din acord în 2018, reimpunând sancţiuni severe asupra Iranului, care i-au afectat atât economia, dar au determinat guvernul iranian să intensifice dezvoltarea nucleară. Şi perspectivele ca administraţia Biden să reactiveze a acordului se micşorează rapid.

”JCPOA actual va fi din ce în ce mai depăşit în 2023”, a spus Ryan Bohl, analist senior în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la Rane. Şi, a adăugat el, ”nici Europa şi nici Statele Unite nu vor să ofere scutire de sancţiuni unui regim care reprimă activ protestatarii”.

Negociatorii ar putea fi nevoiţi să înceapă de la zero, iar semnatarii occidentali ai acordului vor dori probabil să vadă mai întâi rezultatul mişcării de protest, spun unii analişti.

Între timp, Occidentul anunţă noi sancţiuni în timp ce Iranul continuă să avanseze cu dezvoltarea sa nucleară, creând o prăpastie din ce în ce mai mare între cele două părţi.

Ce urmează pentru mişcarea de protest din Iran?

Protestele la nivel naţional care au început la jumătatea lunii septembrie şi s-au răspândit rapid în zeci de oraşe din Iran au fost declanşate de moartea luiMahsa Amini, o femeie kurdă iraniană în vârstă de 22 de ani, care a murit în custodia poliţiei, după ce a fost arestată pentru că ar fi încălcat regulile stricte ale Iranului privind acoperirea capului.

Tulburările s-au transformat într-o mişcare în toată regula, care a cerut înlăturarea Republicii Islamice, guvernul teocratic al Iranului.

”Cele patru forţe care ar trebui urmărite în 2023 la protestele iraniene sunt protestele de stradă, grevele, sancţiunile şi forţele de securitate”, a spus ben Taleblu.

El se aşteaptă să aibă loc proteste susţinute în 2023 împotriva Republicii Islamice, în ciuda faptului că guvernul are un avantaj covârşitor când vine vorba de utilizarea forţei.

Majoritatea analiştilor iranieni intervievaţi de CNBC se aşteaptă ca demonstraţiile să continue într-o anumită formă, dar previziunile privind intensitatea şi eficacitatea lor variază.

Arme pentru Rusia

Cel mai recent conflict dintre Iran şi Occident a venit pe fondul războiului dintre Rusia şi Ucraina, sub forma unor drone letale iraniene folosite de forţele ruse pentru a ataca Ucraina. Acest lucru a determinat deja mai multe sancţiuni ale SUA şi ale UE asupra Iranului – dar este puţin probabil să oprească colaborarea crescândă dintre cele două ţări din ce în ce mai izolate.

”Iranul nu îşi poate permite să înstrăineze Rusia”, a spus Vaez de la Crisis Group.

”Occidentul va trebui să fie creativ în găsirea unei modalităţi” de a încetini şi limita tipurile de arme pe care le poate transfera în Rusia, a spus el – ceva deja în curs de desfăşurare, deoarece administraţia Biden lucrează pentru a opri accesul Iranului la componente străine pentru arme.

Totuşi, ”mai multe drone şi rachete şi cooperare tehnică în chestiuni militare par probabile”, a spus Bohl, pe lângă legături comerciale mai strânse pentru a crea ”o reţea comercială rezistentă la sancţiuni”.

Acest lucru va avea costuri diplomatice, pe care Teheranul pare să şi le asume, deşi nu este clar ce va primi în schimb – numerar, arme, tehnologie sau o combinaţie a acestora.