Fetiţa a ajuns de urgenţă la spital după ce a fost lovită cu o piatră în cap. A stat cinci zile în comă, la Terapie Intensivă.
Anastasia a fost dezintubată, dar este într-o stare gravă: nu mai vorbește și nu reacționează la niciun stimul.
Medicii îi recomandă tratamente de recuperare neurologică, dar acestea nu se pot face în Cluj. Medicamentele nu se găsesc la noi în țară, iar recuperarea este extrem costisitoare.
O colegă a mamei Anastasiei, care este avocat în Cluj, a făcut un apel pe Facebook, pentru a cere sprijin oamenilor pentru ca fetiţa să poată merge la recuperare. Părinții fetiței nu şi-au pierdut speranţa că fetiţa lor va fi iarăşi bine. Dar pentru asta are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi.