Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus, a fost acuzată că este ofițer sub acoperire. Jurnalista a fost prima care i-a luat un interviu lui Liviu Dragnea în spatele gratiilor și a ajuns în atenția publicului odată cu anularea alegerilor, moment în care și-a anunțat și intenția de a candida la prezidențiale.
Anca Alexandrescu a absolvit trei facultăți și a lucrat ani buni în politică, în domeniul consilierii. Ulterior, aceasta a devenit moderatoare la Realitatea Plus, post sancționat de mai multe ori de CNA.
„Fata mea a făcut Jurnalismul, apoi a făcut Dreptul și ulterior a făcut Științe Politice. Și are și master în Științe Politice. Are trei facultăți făcute, toate la stat. Niciuna la privat. Niciuna cu pile”, declara în trecut tatăl jurnalistei, Horia Alexandrescu, ce s-a stins din viață în 2021.
Citește și: Anca Alexandrescu, postare în costum de baie pe timp de ger. Trendul la care jurnalista a decis să participe
Potrivit lui Cornel Nemetzi, fost șef SIE, Anca Alexandrescu a fost recrutată de serviciile secrete cu numele de cod „Ada Genaru”, la vârsta de 20 de ani. Aceasta a fost folosită pentru operațiuni tip „capcană cu miere”. Legătura a fost preluată ulterior de Ioan Talpeș. În faza inițială a fost introdusă în anturajul oamenilor de afaceri de origine română, spre exemplu Agop Kirmiziyan. Ulterior, aceasta a fost direcționată în zona politică.
Victor Ciutacu a vorbit despre acest subiect în cadrul emisiunii „Punctul Culiminant”, susținând că afirmațiile făcute de Cornel Nemetzi în cartea „Ultimul Curier Ilegal – Memoriile unui spion român” ar fi reale, iar asta, pentru că Anca Alexandrescu nu a avut de-a lungul timpul vreo reacție și nici nu l-a dat în judecată pe fostul șef SIE.
Totodată, Victor Ciutacu a punctat faptul că Anca Alexandrescu l-a susținut până ieri pe Călin Georgescu. Însă, înainte de a deveni cunoscut, moderatoarea de la Realitatea Plus îl suspecta pe acesta de legături cu serviciile secrete.
„Să cerceteze și candidații independenți de unde au banii și unde i-au dat, pentru că tot astăzi, pe pagina de socializare am postat niște detalii în legătură cu niște „ferme” de boți care fac campanie pentru Călin Georgescu. Și îmi zice cineva: „păi domnule, l-ați invitat pe Călin Georgescu, parcă îl susțineați”. Nu, eu nu susțin pe nimeni, eu scriu despre toți pe pagina mea și vorbesc despre toți în emisiune. Se auzise că domnul Georgescu folosise niște firme de boți și se mai auzise că unii pompează bani ca să ia voturi de la George Simion. Treaba lor, nu mă interesează, dar știu că aceste chestii sunt ilegale. Aș vrea și eu să văd autoritățile statului, în special pe domnul ăla de la SRI, că îmi scapă numele, zicea el „în campanie, noi o să facem..”. Faceți. Faceți-i pe toți și verificați-i, că troli, boți. Astăzi am văzut un video și după ce l-am văzut și l-am închis, a sunat un număr de telefon și a zis: „suntem de la o firmă de boți, CV-ul tău a fost acceptat, contactează-ne pe Whatsapp”. Vă jur, am numărul în telefon. Evident că nu i-am contactat pe Whatsapp, am sunat înapoi la număr, nu răspunde nimeni”, spunea Anca Alexandrescu, în 2024, cu puțin timp înainte de alegeri.