‘Mai face o trăsnaie domnul Ponta şi ne anunţă că în 2015 va recunoaşte independenţa Kosovo. Nu înţeleg în ce calitate a făcut această declaraţie, fiindcă este un premier, nu este şeful statului român. Înţeleg din această declaraţie că ne transmite că va candida la preşedinţia României pentru că numai din această funcţie pot fi făcute declaraţii pe politică externă. (…) Consecinţa unei astfel de declaraţii nesăbuite este recunoaşterea independenţei Ţinutului Secuiesc. Este primul pas care se face. Consecinţa imediată este, iată, mitingul de astăzi (duminică -n.r.) în urma căruia se solicită din nou autonomia Ţinutului Secuiesc‘, a spus Anca Boagiu.
Premierul Victor Ponta i-a comunicat vicepreşedintelui american Joe Biden, cu care s-a întâlnit marţi la Washington, că din 2015 România ar putea să-şi schimbe poziţia cu privire la Kosovo, urmând să recunoască independenţa acesteia.
‘Referitor la poziţia României faţă de Kosovo, i-am spus că anul viitor nu se va întâmpla nimic’, dar din 2015 cred că România va fi alături de toate statele europene, pentru a avea o poziţie coordonată cu partenerii noştri’, a afirmat Ponta.
VEZI SI:
Ponta: Din 2015 România ar putea să-şi schimbe poziţia cu privire la Kosovo