Distincția, în valoare de 30.000 de euro, se acordă începând din acest an pentru cea mai bună regizoare, iar Anca Damian a primit premiul pentru pelicula „Muntele Magic”. Instituit de Eurimages, premiul are ca rol promovarea egalității sexelor în industria europeană de film și onorează femeile care au avut curajul să devină regizori.
Anca Damian va fi prezentă și la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Regizoarea va participa în cadrul celei de-a 23-a ediții a „Talents Adami Cannes”. Este vorba despre un program care are drept scop descoperirea tinerilor actori, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Aceștia au jucat în cinci scurtmetraje regizate, anul acesta, de cinci regizori care au legătură cu benzile desenate sau cu animațiile. În cadrul acestui program, Anca Damian a regizat scurtmetrajul „Carre”, cu o distribuție formată din tinerii actori Eugenie Derouand, Marie Kauffmann, Benoit Michel, Tony Zarouel.
Pe lângă regizorul român, în cadrul „Talents Adami Cannes” participă nume sonore ale animației mondiale, printre care Sylvain Chomet, cunoscut publicului pentru producții precum „Les triplettes de Belleville” sau „L’illusionniste”.
Cele cinci scurtmetraje vor fi proiectate în premieră pe 16 mai, de la ora 15,00, la Salle Bunuel, Palatul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
Citeşte şi CANNES 2016. Două scurtmetraje româneşti, în competiţia oficială
Anca Damian a debutat în lungmetraj în 2008 cu producția „Întâlniri încrucișate”, film care a fost prezent în selecția unor festivaluri importante precum Busan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg sau Roma. Cel de-al doilea lungmetraj „Crulic — Drumul spre dincolo” (2011) a fost selectat în peste 150 de festivaluri de film și a câștigat Cristal Award la Annecy (Franța) și peste alte 35 de distincții importante. În 2013 a lansat pelicula „O vară foarte instabilă” cu Jamie Sives, Ana Ularu și Kim Bodnia în distribuție.
„Muntele magic” este cea mai nouă producție semnată de Anca Damian și a avut premiera anul trecut la Annecy și Karlovy Vary, unde a obținut o Mențiune Specială, și a fost selectată în peste 30 de festivaluri, precum San Sebastian, Busan, Vancouver, Goteborg, și premiată la Leipzig, Gijon, Budapesta, Amiens, Ottawa.
În această perioadă se află în post-producție cu noul lungmetraj „Perfect sănătos”.