Anca Dragu: Guvernul va prezenta Comisiei Europene, în aprilie 2017, un plan cu privire la adoptarea euro

Guvernul României va prezenta Comisiei Europene, în 2017, un plan cu privire la adoptarea euro, deoarece este o obligație a statelor membre să spună care este poziția lor în legătură cu adoptarea monedei unice, a declarat, marți seară, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Filip Stan
31 aug. 2016, 03:42
Anca Dragu: Guvernul va prezenta Comisiei Europene, în aprilie 2017, un plan cu privire la adoptarea euro

„În aprilie 2017 Guvernul României va prezenta Comisiei Europene, în cadrul programului de convergență, un plan cu privire la adoptarea euro. Este o obligație a statelor membre să spună care este poziția lor vizavi de adoptarea euro. Ar fi fost foarte frumos să putem adopta euro în 2018, când se împlinesc o sută de ani de istorie modernă. Dar așa ceva nu este posibil. Practic trebuie să avem o analiză amplă și cu termene precise și cu măsuri precise, astfel încât economia României să devină flexibilă și să poată să renunțe la propria monedă și să adopte moneda unei zone monetare. Eu personal sunt o susținătoare”, a spus Anca Dragu.

Potrivit guvernatorului BNR Mugur Isărescu, întregul proces de preschimbare a monedei nu este un parcurs eminamente tehnic, ci este un proces politic și presupune un angajament ferm, din partea tuturor partidelor reprezentative, care sunt chemate să conducă procesul și să explice populației beneficiile și costurile sale.

Referitor la momentul aderării, Mugur Isărescu susține că stabilirea unei date-țintă și-a demonstrat ineficiența și că ar fi mai potrivit să stabilim mai întâi o foaie de parcurs, care să conțină reformele structurale necesare. „Cât privește calendarul concret al aderării, s-a dovedit că abordarea de până acum, cu stabilirea unei date țintă, dar neînsoțită de angajamente ferme din partea tuturor actorilor interesați nu a dat rezultate. Poate că, în loc să stabilim o dată a aderării, ar fi mai bine să agreem o foaie de parcurs cu reformele necesare și numai după implementarea unei mase critice a acestora să stabilim o dată țintă”, consideră guvernatorul BNR.

În opinia sa, pentru România, o aderare de succes la zona euro reprezintă un proces complex, care implică îmbinarea convergenței nominale cu convergența reală și cu cea juridică, în cadrul unui efort de lungă durată, care să continue mulți ani după adoptarea monedei comune. În același timp, acest proces are și o importantă componentă culturală, întrucât moneda face parte din simbolurile oricărei națiuni, precum și o dimensiune socială, inclusiv de dezvoltare echilibrată a regiunilor țării, mai spune guvernatorul BNR.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster