Anca Dragu s-a resemnat: „Probabil că nu vom avea voturile necesare la moţiunea de cenzură”

Prelşedintele Senatului vrea să convoace plenul reunit al Parlamentului pentru a dezn'bate şi vota moţiunea de cenzură a AUR-USR PLUS.
Filip Stan
13 sept. 2021, 12:18
Anca Dragu s-a resemnat:

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, declară că în această săptămână trebuie făcute demersuri în vederea dezbaterii moţiunii de cenzură, dar estimează că aceasta nu va întruni suficiente voturi pentru a fi adoptată.

„Desigur, trebuie să continuăm. Nu e vorba de a voi sau a nu voi acest lucru. Ne obligă Constituţia să continuăm parcursul acestui instrument juridic constituţional – moţiunea de cenzură. Şi atunci trebuie să facem demersuri săptămâna aceasta pentru un plen reunit pentru dezbatere şi vot. Probabil că nu vom avea voturile necesare, pentru că – am văzut – avem un vot comun PNL-PSD în Parlament, avem această alianţă refăcută la nivelul Parlamentului, dar eu trebuie să mă asigur că iniţiez procedurile şi pun în mişcare acest instrument constituţional”, a arătat Anca Dragu într-o declaraţie acordată presei.

Secretarul general al PNL, avertisment pentru USR PLUS: Vom începe discuțiile de la zero în privința configurației guvernului, după Congres
Anca Dragu a menţionat că a discutat „în linii mari” cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, despre o eventuală convocare a plenului reunit.

„Am discutat vineri, în linii mari. Astăzi trebuie să discutăm din nou. Avem o obligaţie, repet. Nu este vorba… nu este voinţa noastră şi nu putem să ne exercităm rolul de preşedinţi ai Camerelor în mod discreţionar”, a spus Anca Dragu.

Dan Barna: Eu cred că moţiunea nu va ajunge la vot, va fi blocată

Liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat, joi seară, că şi-ar dori ca moţiunea de cenzură să fie votată, dar că el crede că acest lucru nu se va întâmpla, deoarece va fi blocată de Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu.

”Mi-aş dori ca marţi să se voteze moţiunea de cenzură. Din ce am văzut în Parlament, acest bloc solidar Florin Cîţu – Marcel Ciolacu, PNL – PSD, bloc împreună, probabil că va bloca, am o prezumţie că asta se va întâmpla şi votul moţiunii de miercuri”, a declarat Dan Barna, la Digi24, joi seara.

Barna a mai precizat că nu crede că moţiunea va ajunge să fie votată. ”Eu cred că moţiunea nu va ajunge la vot, va fi blocată. Eu sper ca cei doi preşedinţi să înţeleagă cât de important este, dincolo de agenda lor personală, cât de important este ca această Constituţie pe care o avem, să fie respectată. Suntem într-un cadru de încălcare grosieră a Constituţiei. Dacă va ajunge să fie votată, oricare va fi rezultatul, vom fi în consecinţă. Dacă Guvernul rămâne în picioare, foarte bine, suntem în opoziţie şi avem un guvern minoritar susţinut de PSD, e o realitate. Dacă moţiunea va fi votată şi Guvernul Cîţu pică, aşteptăm un nou premier. Acestea sunt variantele”, a declarat Barna.

Scenariul lui Dan Barna: ”Moțiunea nu va ajunge la vot, va fi blocată de coaliția care funcționează acum: Cîțu și Ciolacu!”

Dan Barna a mai adăugat că USR PLUS va face totul pentru ca moţiunea să fie totuşi votată. ”Mă aştept, ca să fiu transparent şi să fiu sincer până la capăt, mă aştept ca acest vot să nu se întâmple dintr-un motiv sau altul. Noi vom face tot ce depinde de noi, dar în realitate mă aştept ca el să fie blocat de această coaliţie care funcţionează acuma, Florin Cîţu cu Marcel Ciolacu”, a declarat  Barna.

Moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR a fost citită, joi, în plenul Camerelor reunite. Moţiunea a ajuns pe ordinea de zi a şedinţei de plen după cea de-a cincea şedinţă a Birorurilor Permanente Reunite, primele patru întruniri fiind suspendate din lipsă de cvorum.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre