Anca Pandrea a ajuns din nou pe mâna medicilor, care au decis să o opereze de urgență. Actrița a suferit o hemoragie în vitros din cauza afecțiunii pe care o are la ochiul stâng, din cauza căreia a fost nevoită să treacă printr-o intervenție chirurgicală.
Femeia, în vârstă de 76 de ani, se află acum în recuperare la domiciliu și a oferit primele declarații despre starea sa de sănătate.
„Am avut probleme la ochiul stâng și am sunat-o pe doamna doctor Monica Pop, crezând că am altceva. Apoi am făcut hemoragie și am fost operată la Policlinica Washington. M-au pansat, îmi pun picăturile și trebuie să am grijă, să nu pățesc ceva. Inițial am crezut că am alte probleme după vacanța din vară. Dar momentan s-a rezolvat și trebuie să fiu atentă și să nu-mi între praf în ochi”, a povestit Anca Pandrea, pentru click.ro.
Înainte de problemele la ochi, actrița a fost dusă la spital, unde a stat internată câteva zile, conectată la tuburile de oxigen, după ce s-a infectat cu SARS-COV2. A suferit mai multe traumatisme în ultimul an, după ce a căzut în casă de câteva ori.
Citește și: Anca Pandrea, de urgență la spital: „Nu mai reacționăm și mi-au spus că era să mă piardă”