Anca Petrescu se află internată la Spitalul Floreasca, însă în ultima perioadă starea sa de sănătate s-a agravat, în ciuda unei evoluţii aparent bune după accidentul rutier suferit la începutul lunii august.
Potrivit România TV, care citează surse spitaliceşti, arhitecta care a proiectat Casa Poporului se află acum în comă. Aceste surse au declarat pentru România TV că Anca Petrescu este intubată, este ventilată mecanic, se află într-o stare foarte gravă şi cel puţin două organe vitale nu îi mai funcţionează, între care şi plămânii.
Anca Petrescu fusese transferată de la Spitalul din Timişoara la Spitalul Floreasca, după ce medicii au constatat o ameliorare a stării sale. Aceasta a fost victima unui accident grav în apropiere de Timişoara, pe data de 5 august. Ea se afla la volanul autoturismului propriu, când a intrat în coliziune cu o altă maşină. După impact, maşina în care se afla Anca Petrescu a explodat. Femeia a fost atunci internată în stare gravă la Terapie Intensivă.
Anca Peterscu, fost deputat PRM în perioada 2004 – 2008, a mai avut un accident rutier în anul 2008. Ea este acum în vârstă de 64 de ani, iar când a început construcţia Palatului Parlamentului avea 28 de ani.
Citeşte şi Arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu, internată la Terapie Intensivă, în urma unui accident