Anchetă DNA: Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, trimişi în judecată în cazul dezafilierii Craiovei

Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta în dosarul privind excluderea Universităţii Craiova, oamenii de fotbal cercetaţi în această cauză urmând să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a studia probele care sunt aduse în acuzarea lor.
Iulian Tudor
15 apr. 2013, 11:00
Anchetă DNA: Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, trimişi în judecată în cazul dezafilierii Craiovei

Avocatul Ligii Profesioniste de Fotbal, Cătălin Ciubotă, a declarat agenţiei Mediafax că DNA a prezentat materialul de urmărire penală după care urmează trimiterea în judecată a unor persoane cerecetate în dosarul privind dezafilierea clubului Universitatea Craiova.

Am fost astăzi dimineaţă la DNA unde ne-a fost prezentat materialul de urmărire penală, mai exact documentele depuse de noi, LPF, de Federaţia Română de Fotbal, precum şi de Universitatea Craiova. Este o procedură standard. Acum urmează trimiterea în judecată în acest dosar al dezafilierii clubului Universitatea Craiova„, a spus avocatul.

Ciubotă a menţionat că, din informaţiile pe care le are până în prezent, vor fi trimişi în judecată trei membri ai Comitetului Executiv al FRF, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Octavian Goga, precum şi Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal, în calitate de persoane juridice. „Eu nu am văzut rechizitoriul, dar din ce ştiu trei persoane vor fi trimise în judecată, domnii Sandu, Dragomir şi Octavian Goga, precum şi LPF şi FRF în calitate de persoane juridice. Dar, repet, nu am informaţii sigure, nu am văzut rechizitoriul„, a explicat Cătălin Ciubotă.

De asemenea, avocatul Federaţiei Române de Fotbal, Cristian Ene, a declarat luni, agenţiei Mediafax, că odată finalizată cercetarea, procurorii anticorupţie au trecut la etapa prezentării materialului de urmărire penală. Astfel, procurorii anticorupţie îi vor chema pe toţi cei puşi sub inculpare în acest caz, pentru a studia probele aduse în acuzarea lor.

Cristian Ene a precizat că după ce se va încheia şi etapa de prezentare a materialului de urmărire penală, anchetatorii vor decide pe cine trimit în judecată în acest dosar.

Cei 12 membri ai Comitetul Executiv al FRF la data excluderii echipei Universitatea Craiova au fost puşi sub învinuire pentru abuz în serviciu şi sustragere de bunuri de sub sechestru.

În acelaşi dosar a fost începută urmărirea penală faţă de Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul Federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012. După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.

La 16 septembrie 2011, Universitatea Craiova a solicitat DNA începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea din FRF (Marius Stan şi Marian Pălărie s-au abţinut), pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

De la începerea anchetei în acest caz, procurorii anticorupţie i-au audiat pe toţi cei acuzaţi în acest dosar, precum şi mai mulţi foşti componenţi ai echipei Universitatea Craiova.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai folosită rețetă de ciorbă din România. Nu ai cum să dai greș cu ea pe masă
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba. Ce se pregătește în România după demisia lui Klaus Iohannis
Playtech.ro
Obiectele neaşteptate pe care noul şef PNL le are în casă! Declaraţia de avere a lui Cătălin Predoiu
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
Miezul interior al Pământului își schimbă forma, spun oamenii de știință. Care ar putea fi consecințele
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Elena Udrea, cel mai negru scenariu după plecarea lui Iohannis: Statul Paralel se grăbește să se replieze
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu mici la o terasă din Prahova. Cum s-a petrecut totul
Cancan.ro
Ce conțin iaurturile din supermarket, de fapt. Dragoș Pătraru ne spune care e singurul sănătos
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu poate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Ea e Anastasiia, tânăra ucisă de soț în Sectorul 1. Avea 27 de ani și era dansatoare. După crimă, bărbatul s-a aruncat în fața metroului
substantial.ro
FBI a descoperit aproximativ 2400 de documente noi în legătură cu asasinarea lui JFK
MediaFlux
RĂSTURNARE privind DEMISIA lui IOHANNIS. Crin Antonescu a dezvăluit adevăratul motiv
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio tezaur furat… Rezervele de aur din băncile ruseşti s-au redus la jumătate în 2024