La ora 10 Mircea Negulescu a ajuns la CSM pentru a fi audiat de membrii Secţiei de procurori. După 5 ore de audieri, Mircea Negulescu a ieşit spăşit şi uşor nervos din CSM fără să facă declaraţii, după cum transmite România TV.
În urmă cu an, pe 15 februarie 2016, inspecţia judiciară a demarat verificările în cazul procurorului, după ce au apărut în presă mai multe înregistrări cu acesta, iar ulterior au fost deschise anchete diferite, în care a fost acuzat de abateri disciplinare grave.
O declarație șocantă a fost făcută în dosarul procurorului Daniel Bucur de la Parchetul Judecătoriei Sinaia, una dintre presupusele victime ale lui Mircea Negulescu. „Mențin declarația dată la Curtea de Apel Ploiești, nu și pe cea de la DNA, deoarece procurorul Negulescu, în intervalul 14.00 – 19.00, m-a făcut praf, respectiv, m-a înjurat, a aruncat masa peste mine, mi-a oferit țigări, deși eu nu fumez, mi-a spus: o să te leg, zdreanță„, declara acesta.
Pe 23 ianuarie, membrii Secţiei de procurori vor lua o decizie în cazul lui Mircea Negulescu după ce luni bune au fost audiate mai multe persoane, unele care îl acuză de abuzuri.