Anchetă în Egipt. Turistele din România şi Austria au fost ucise de acelaşi rechin. S-a aflat de ce au fost atacate

Comisia a atribuit atacurile „prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie".
Filip Stan
12 iul. 2022, 17:31
Anchetă în Egipt. Turistele din România şi Austria au fost ucise de acelaşi rechin. S-a aflat de ce au fost atacate

Un singur rechin s-ar afla la baza atacurilor din Egipt. Sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa două turiste – o româncă şi o austriacă – în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, în condiţiile în care rechinii se aflau în căutare de hrană şi înotau în ape puţin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează marţi EFE.

Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, „un singur exemplar de rechin tigru” s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, „date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling”, a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram.

Rechinii ucigaşi au atacat din nou în Egipt. O a treia femeie susţine că a fost atacată: Roxana Donisan nu a fost atât de norocoasă!

Comisia a atribuit atacurile „prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie” şi a adăugat că „motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana”.

Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima de rechin, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea.

În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv în Marea Roşie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă.

Comisia a prezentat şi o listă de recomandări care ar urma să fie puse în aplicare pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestaţi. Pe termen lung, comisia a recomandat introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări şi snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători şi viaţa marină. Comisia a mai recomandat reglementarea pescuitului în Marea Roşie, între care suspendarea pescuitului comercial şi recreativ de la jumătatea lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie.

Rechinii ucigaşi au atacat din nou în Egipt. O a treia femeie susţine că a fost atacată: Roxana Donisan nu a fost atât de norocoasă!
În ultimii ani, atacurile rechinilor au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roşii, scrie Al Ahram. În 2020, un băiat din Ucraina şi-a pierdut o mână, iar un ghid egiptean a rămas fără un picior în urma unui atac de acest tip. În 2018, un rechin a ucis un turist ceh în apropierea unei plaje de la Marea Roşie. Un turist german şi-a pierdut viaţa în 2015, într-un atac similar. În 2010, mai multe atacuri ale rechinilor s-au soldat cu moartea unui turist european şi cu mutilarea altor câţiva în largul staţiunii Sharm El-Sheikh din Peninsula Sinai.

Zona în care s-a produs atacul este un loc predilect pentru scafandrii din întreaga lume datorită apelor sale calde şi transparente, pline de viaţă acvatică.

Turismul joacă un rol major în economia Egiptului, iar Marea Roşie este un punct de atracţie pentru mii de turişti, în marea lor majoritate provenind din Rusia şi din ţări est-europene.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede