Primele date ale anchetei incendiului din Colectiv. Expert: Am găsit un EXTINCTOR folosit şi două nefolosite

George Artur Găman, un expert de la INSEMEX, institutul care a fost desemnat să determine cauzele producerii incendiului din clubul Colectiv, spune că la faţa locului au găsit un extinctor folosit la stingerea focului, dar şi alte două extinctoare nefolosite însă.
Iulian Tudor
31 oct. 2015, 16:29
Primele date ale anchetei incendiului din Colectiv. Expert: Am găsit un EXTINCTOR folosit şi două nefolosite

George Găman a declarat că în interiorul clubului Colectiv s-au descoperit, pe lângă un extinctor folosit, alte două extinctoare nefolosite, el apreciind că analiza probelor care vor fi făcute la Petroşani va dura aproximativ două săptămâni.

„Colegii de la Criminalistică vor ridica probele pe care le-am indicat şi pe care ni le vor trimite la Petroşani după ce vor finaliza constatarea la faţa locului. Am găsit un extinctor folosit, s-a înţeles greşit, şi două nefolosite. În ceea ce priveşte materialele ignifuge folosite în interior, vom cerceta la Petroşani şi vom face teste şi pe materiale similare, să vedem viteza de ardere, gaze degajate. În funcţie de când vom primi probele, ca să facem ceva de acurateţe, cred că vom prezenta concluzii în circa două săptămâni, pentru că nu vrem să ne hazardăm în ipoteze”, a spus Găman.

Anterior, directorul  INSEMEX, George Artur Găman,a precizat materialele care au fost găsite la faţa locului

„Munca noastră de acum începe. Am contribuit la cercetarea la faţa locului. Am rugat colegii de la cirminalistică să ne ridice probele, să ne transmită documentele necesare. S-au găsit urme textile, urme de materiale arse sau pe jumătate arse, aşteptăm să vedem ce tip de articole pirotehnice au fost folosite. Buretele acela era şi pe tavan o parte din material. (…) Nu ştiu să vă spun cât e de inflamabil, acum am luat materialele ca să le expertizăm. Extinctoare erau, unul singur folosit”, a declarat șeful echipei de cercetare din INSEMEX, George Artur Găman.

Citeşte şi: Tragedia din Colectiv, filmată din patru unghiuri. Imagini TERIFIANTE surprinse de camerele de supraveghere

Potrivit Parchetului, o echipă constituită din reprezentanți de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Poliția Capitalei — Serviciul Omoruri, IGPR — Direcția de Investigații Criminale, Institutul Național de Criminalistică IGPR, Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, alături de specialiști din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică și Institutul Național de Cercetare — Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani a efectuat sâmbătă prima parte a cercetării la fața locului.

Au fost ridicate mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a izbucnit incendiul.

Sâmbătă s-au prelevat probele necesare în cazul acestei anchete şi au fost audiaţi cei trei acţionari ai localului, iar duminică vor avea loc activități de cercetare la fața locului și de identificare a persoanelor decedate și vor fi efectuate autopsiile medico-legale dispuse de procuror.

În paralel, vor fi audiate persoane care ar putea avea cunoștință despre împrejurările și modul în care a avut loc incidentul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte