Anchetă la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei. Primele rezultate

Poliţia Română a finalizat prima etapă a controlului dispus la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei. Raportul a fost trimis ministrului de Interne, singurul care poate aprecia şi dispune eventuala sancţionare a şefului Poliţiei Judeţene Timiş. De asemenea, s-a propus declanşarea cercetării prealabile faţă mai nouă persoane, între care adjunţii şefului IPJ pentru Ordine Publică şi Poliţie Judiciară.
Iulian Tudor
08 iul. 2019, 11:29
Anchetă la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei. Primele rezultate

Poliţia Română a anunţat luni finalizarea primei etape a controlului dispus la IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei.

”Propunerile formulate de comisia de verificare sunt următoarele: Înaintarea raportului de verificare, către conducerea MAI, în vederea analizării oportunităţii dispunerii de măsuri, potrivit competenţei, faţă de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Competenţa, în cazul inspectorilor şefi, aparţine Ministerului Afacerilor Interne”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Cea de-a doua măsură este declanşarea cercetării prealabile faţă de mai multe persoane, respectiv: 

– adjunctul şefului I.P.J. Timiş pe linie de ordine publică
– şeful Serviciului Investigaţii Criminale;
– şeful Poliţiei Oraşului Recaş
– şeful Servicului de Logistică
– agentul din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului 
– adjunctul şefului I.P.J. Timiş pe linie de poliţie judiciară
– şeful Serviciului de Ordine Publică
– şi cei doi agenţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri

Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat, în 5 iunie, că a fost deschisă o anchetă privind modul în care au acţionat poliţişti din Timiş pentru prinderea lui Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a împuşcat mortal un poliţist, la Recaş, precizând că intervenţia a fost deficitară şi defectuoasă.

Poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, din judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal în timp ce încerca să îl captureze pe Ionel Marcel Lepa, urmărit naţional şi internaţional, după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Proiectul de o importanță uriașă care face din România o superputere în lume. Țara noastră va beneficia de cele mai tari resurse
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
”Salariul” legendar al Andreei Esca, depășit de propria fiică. Alexia Eram are încasări uriașe
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Vânt de sărăcie peste România. Salariul mediu, scădere cu 5,6%
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Noi vouchere în valoare de 250 de lei pentru elevi! Vor fi disponibile din luna septembrie
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! 'Binecuvântat este acel sentiment când te bagi în pat cu...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Guvernul pregătește noua reformă fiscală de la 1 ianuarie 2026! Lovitură pentru români, apar taxe noi, iar altele vor fi majorate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Insula scoțiană mai ieftină decât un apartament în Londra sau București. Un refugiu pentru iubitorii de liniște