Ancheta privind banii din buzunarele pantalonilor lui Becali a fost clasată

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a clasat ancheta în cazul celor 1.000 de euro pe care Gigi Becali i-a predat gardienilor spunându-le că a găsit banii într-o pereche de pantaloni, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu.
Romania TV
13 aug. 2013, 06:43
Ancheta privind banii din buzunarele pantalonilor lui Becali a fost clasată

Potrivit lui Micu, echipa care a făcut verificările nu a putut proba nici vinovăţia lui Gigi Becali, care a dovedit bună-credinţă şi a predat cele două bancnote de câte 500 de euro, şi nici vinovăţia personalului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), drept pentru care ancheta a fost clasată.

Gigi Becali a anunţat agentul supraveghetor al secţiei de deţinere, în 1 august, că într-o pereche de pantaloni a găsit două bancnote de câte 500 de euro.

În urma sesizării a fost întocmit un raport de eveniment, iar la nivelul Penitenciarului Jilava a fost declanşată o anchetă internă, pentru a se stabili cum au ajuns banii în buzunarul pantalonilor lui Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană, declara, pentru Mediafax, că la data de 1 august „o persoană privată de libertate aflată în custodia Penitenciarului Jilava a anunţat că a găsit în buzunarul unui obiect de îmbrăcăminte două bancnote, pe care le-a predat agentului supraveghetor”.

Gigi Becali s-a plâns în faţa instanţei, la ultimul termen de judecată, că a primit oferte de la mai mulţi deţinuţi, care i-au propus să îi dea telefoane mobile şi cartele SIM, arătând că a refuzat de fiecare dată, pentru că nu vrea să încalce legea.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

În 14 august, Curtea de Apel Bucureşti va judeca o cerere formulată de Gigi Becali de întrerupere a executării pedepsei. Solicitarea a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, însă decizia a fost contestată de Gigi Becali.

Judecătorul Florin Purigiu, de la Tribunalul Bucureşti, care a decis să-i respingă lui Becali cererea de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare primită în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept.

Magistratul a arătat că motivele invocate de acesta „nu constituie împrejurări speciale şi nu sunt de natură a avea consecinţe grave asupra situaţiei patrimoniale a condamnatului, asupra societăţilor comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua Bucureşti”.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali şi Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă.

Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Spynews
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune restricții pentru persoanele sub 18 ani. Anumite conturi vor fi blocate
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
A explodat bomba: Călin Georgescu nu e cine credeţi! Oamenii din spate și legăturile cu Rusia
Playtech.ro
Cu cine o compară Ion Țiriac pe Elena Lasconi. Reacția lui despre o femeie președinte al României
DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Adevarul
Arsenie Boca, 35 de ani de la moartea sfântului Ardealului. Ultimul său mesaj către Ceaușescu: „Nu mai apucă Crăciunul”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Cum faci cel mai bun chec de post. Un desert ieftin, pe care îl prepari rapid
Spynews
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri despre motivele divorțului la șase luni de când au anunțat despărțirea. De ce au ajuns la separare după 16 ani de relație
Evz.ro
Premierul, împușcat de un lunetist. Milioane de oameni au asistat la scenă
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Cod galben de ceață densă și risc de ghețuș în 10 județe din România! Atenționarea este valabilă în această dimineață
Cancan.ro
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
StirileBZI
Fumatul va fi interzis pentru aceste persoane! Nu mai pot cumpăra țigări!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Bărbat dispărut din 1999, găsit în Los Angeles
MediaFlux
Indiferent de anularea sau nu a alegerilor, pentru români are loc Turul II. Mai importante sunt parlamentarele de 1 Decembrie. Bătălia se dă în continuare între Lasconi și Georgescu
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie