Andra a făcut show la Bacău, unde a susținut „Tradițional 2”. Și-a surprins fanii cu nenumărate momente speciale, dar unul dintre ele a fost cu adevărat memorabil. Pe scenă a urcat o altă artistă foarte iubită, prezența ei fiind foarte apreciată de cei care au venit la concert. Este vorba despre Vlăduța Lupău, despre care soția lui Măruță a avut numai cuvinte de laudă.
Citește și: Pepe a rupt relația cu Andra și Cătălin Măruță? Declarațiile făcute de artist: „Nu stau să mă justific”
Emoțiile au fost vizibile de partea Vlăduței, care nu și-a putut stăpâni lacrimile de fericire pentru că a urcat pe scenă alături de Andra.
„O invitată care mi-e foarte dragă, ardeleancă de-a mea, care e iubită în toată țara. Are emoții, deși a avut multe concerte. E frumoasă, e talentată – Vlăduța Lupău”, a spus Andra în fața publicului.
„Astăzi, pe 22 septembrie, unul dintre cele mai mari visuri ale mele s-a îndeplinit! Îți mulțumesc, Andra”, a spus și Vlăduța.
Citește și: Câți bani cere Andra ca să cânte la un eveniment privat în 2023. Iată cât ar trebui să scoți din buzunar
Cele două artiste se înțeleg foarte bine chiar și atunci când nu sunt la spectacole sau evenimente. Andra a sfătuit-o pe Vlăduța să nu mai aibă emoții, pentru că se știu deja de multă vreme și comunică destul de des. Chiar și așa, vedeta nu s-a putut abține și a izbucnit în lacrimi. Aceasta i-a mărturisit Andrei că este idolul ei și că se simte onorată că pot cânta împreună.
„I-am zis să nu mai aibă atâtea emoții, ne știm de atâta vreme, ne vorbim, ne îmbrățișam de fiecare dată. Ea mi-a spus: “Dar nu știu dacă tu ai avut ocazia să cânți cu idolul tău!” Doaaamne, mi s-au înmuiat picioarele! Ești colega mea dragă, te iubesc și te apreciez foarte mult”, i-a spus Andra Vlăduței Lupău.