Andreea Ionela Rusu, tânăra de 28 de ani din municipiu, care se lupta de 4 ani cu cancerul, boala recidivând când se aștepta mai puțin, a decedat în cursul nopții, pe patul de spital. Tânăra avea un birou juridic în Târgu-Jiu și nu era căsătorită.
Apropiații familiei Rusu spun cu durere că Andreea a fost iubită de toată lumea, pentru că era generoasă și bună cu cei din jur și atât de frumoasă.
Mesajele de condoleanțe și păreri de rău sunt numeroase, părinții fiind încurajați să treacă mai ușor peste pierderea extrem de dureroasă.
Reamintim că pentru tânăra aflată, până ieri, în spital s-au făcut donații numeroase de sânge, oameni de bine dorind să-i salveze viața Andreei.