Vedeta a spus tranșant că ea și George Burcea nu se mai pot împăca și că nu crede că vor mai putea fi o familie ca înainte. Cântăreața a mai subliniat că își dorește ca tatăl fetițelor ei să își îndeplinească cu succes rolul pe care îl are în viața Clarei, dar și în destinul Ellei.
„Da, nu este ușor să ai doi copii, trei… E greu cu unul, d-apoi cu doi. Dar, este foarte important să fii pozitiv, să ai ajutor și să accepți ajutor în jurul tău. O am pe mama mea, avem și o bonă care vine dimineața. Dar, de la ora trei încocolo, sunt doar eu cu mama până seara târziu și este destul de dificil.
Mai ales în această pandemie, a trebuit să le găsim tot felul de activități, nemergând la grădiniță Ella. (…). Dar, este foarte frumos! Eu întotdeauna mi-am dorit doi copii, așa că: mă bucur de ele și le iubesc enorm. Și îmi doresc ca ele să fie sănătoase și fericite.
(…). Trecând patru luni nu se mai poate rezolva. Nu se mai poate repara mai nimic și nu cred că am putea să fim ca înainte ca și familie. Acum este important ca fiecare să-și îndeplinească rolul, eu de mama și el cat se poate de tată și să vina să le vadă pe fete. (…)”, a dezvăluit cântăreața în vlogul de mai jos.
Întrebată de o fană: “Cum reușești să treci mereu peste probleme cu zâmbetul pe față?”, Andreea Bălan a răspuns: “Am mai făcut un vlog în care am povestit cum gândesc, că mereu văd partea plină a paharului. Nu este ușor, este foarte greu. Sunt zile și zile, dar este foarte important ca atunci când te trezești dimineața, să te gândești că ești sănătos, sănătoasă, ai copiii sănătoși. Asta este tot ce contează.
Apoi, toate greutățile trebuie luate pas cu pas. Și, foarte important, să nu ne lamentăm și să nu ne victimizăm, pentru că orice lucru greu trece. (…). Nu-mi caut un nou iubit! Și nu trebuie să căutăm un nou iubit imediat ce ieșim dintr-o relație. Și nu trebuie să căutăm, în general. (…) Sunt foarte multe relații care se bazează pe dependență emoțională, depresia îți provoacă astfel de momente. Cred că o femeie este cu adevărat înțeleaptă după 35 de ani”.