Andreea Marin a rămas fără permisul de conducere timp de 90 de zile, în luna martie 2014, după ce a fost înregistrată de un aparat radar în timp ce gonea pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală cu 104 kilometri pe oră. Mai mult, aceasta a primit şi o amendă de 800 de lei. Deşi iniţial a spus că va respecta decizia Poliţiei Rutiere, Andreea Marin s-a răzgândit şi a contestat procesul verbal în instanţă.
Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 au dat, vineri, soluţia în acest caz. Au respins contestaţia vedetei. Ea mai poate face apel la Tribunalul Bucureşti, însă până atunci, permisul vedetei va rămâne suspendat.
Andreea Marin este o clientă mai veche a poliţiştilor de la Rutieră. În 2013, vedeta a fost prinsă depâşind viteza legală pe un drum naţional cu 50 de kilometri. A fost mai norocoasă atunci, s-a ales atunci doar cu amendă şi punte penalizare.
CITEŞTE ŞI: Andreea Marin, reţinută la frontieră. Ce s-a întâmplat