Andreea Marin, declaraţii emoţionante despre ultimele evenimente din viaţa sa: „Mi-aş dori foarte mult să mai am un copil”

Am obiceiul de a mă întâl­ni cu Andreea Marin, aşa, o dată pe an. Eu îi pun întrebări, ea îmi dă răs­punsuri, ea îmi zâmbeşte discret, eu stau serios şi ascult. Am mai trăit scena, dar parcă niciodată nu mi s-a părut mai firească decât acum. Poa­te şi pentru că nu era machiată, nu ştiu. Dar vă propun s-o citiţi pe Andreea Marin nemachi­ată, la fel de estetică, dar parcă mai deschisă în replici decât până acum. Şi asta pentru că a învăţat multe din lecţiile vieţii…

A trecut un an de la ultimul interviu.

Andreea: Cam aşa.

A fost un an complicat pentru tine în spaţiul public, cu tot felul de controverse…

Alte articole

Cu ce boală a fost diagnosticată Andreea Marin, după ce a ajuns la spital: „Stăteam trează 48 de ore”

Andreea Marin, probleme grave de sănătate. Vedeta a ajuns pe patul de spital: ”Am stat o săptămână internată”

Trăim într-o lume tensionată. Trăim într-o lume pusă cu susul în jos, ş-atunci asta nu mă miră. Lumea nu mai analizează şi nu prea mai gândeşte logic. Deci nu mă miră. Dar pe mine nu asta m-a dat peste cap în ultimul an.

Citeşte şi  Mesajul Andreei Marin pentru tatăl ei: „Tată, dă-mi un semn să ştiu că eşti lângă mine”

Dar ce?

Anul a fost greu din punct de vedere perso­nal pentru mine. Asta în primul rând din cauza pierderii tatălui meu, pe care nu o aşteptam. Nu era ceva la care să mă aştept. Şi, oricât de puternică aş fi, pentru că sunt un om care a trecut prin multe, după asta nu mi-am revenit. N-am reuşit să mă pun încă pe picioare. Poate pentru că tatăl meu era un om foarte hotărât. Era un sprijin pentru noi toţi cei din familie. Şi practic acum am devenit eu cea mai vârstnică din familie. E o responsabilitate pe care o simt apăsătoare.

Cu ce ai rămas cel mai puternic în minte de la tătăl tău?

Cu o avere. Am o avere de la tata, ca să spun aşa. Era un izvor de înţelepciune, era un om care avea şi partea asta practică foarte bine dezvoltată. Dar era şi puţin poet, chiar boem. Era un bărbat romantic, care citise mult. Am rămas cu multe de la el. Pe de altă parte, el n-a fost pentru mine doar un tată. Gândeşte-te că noi am trecut împreună prin cel puţin o dramă, eu fiind copil la acea vreme. Şi nici tata nu era atunci prea vârstnic, avea 38 de ani. În momentul pierderii mamei, căci despre el vorbim, noi am devenit cei mai buni prieteni.

V-a unit cumva.

Era firesc să fie aşa. El, un tânăr care deo­dată s-a trezit şi tată şi mamă pentru doi co­pii. Iar eu, un copil care pretindea că poate să ducă asta cu maturitatea.

Citește pe okmagazine.ro restul acestui interviu