Andreea Marin a început anul în forţă şi are mai multă grijă de ea, scrie click.ro. A intrat într-un program de detoxifiere, face mai mult sport şi are curaj să iasă din casă nemachiată. Vedeta a povestit că de când se află în plin proces de divorţ alocă timp preţios îngrijirii personale, lucru care nu se întâmpla când avea un partener. Fosta „Zână” a declarat într-o intervenţie telefonică la emisiunea „Agenția VIP”, de la Antena Stars, că de când s-a separat de medicul turc se ocupă mai mult de ea și acest lucru se vede.
Citeşte şi Veveriţa Andreei Marin a intrat în hibernare
„Cineva mi-a scris pe o reţea de socializare: Observ că de fiecare dată când divorţezi revii la o formă foarte bună. Arăţi foarte bine! Eu cred că e un adevăr. Mă ocup mai mult de mine. Eu când mă implic într-o relaţie mă implic cu totul. Nu e corect faţă de mine. Mă ocup atât de mult de celălalt, încât iau de la mine. Ar trebui să existe un echilibru pe care eu nu îl respect. Am hotărât să am mai multă grijă de mine. Acum mă trezesc mai devreme, mă culc mai târziu, numai să pot avea grijă de mine… Mă simt foarte bine, încă nu sunt divorţată, dar în curând. Nu e o sărbătoare care pentru mine are importanţă, de Sfântul Valentin. Aşa a stabilit judecătorul”, a declarat vedeta de televiziune despre data la care se va pronunţa divorţul de medicul Tuncay Ozturk care i-a fost soţ trei ani.