Andreea Moldovan, despre carantinarea Bucureștiului: „Decizia este mult mai amplă decât cea bazată strict pe acești indicatori”

Andreea Moldovan, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre ordinul care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților.
Claudia Simion
13 apr. 2021, 23:20
Andreea Moldovan, despre carantinarea Bucureștiului:

Andreea Moldovan a spus că decizia de a plasa sau nu o localitate în carantină nu se bazează doar pe acești indicatori, ci e „mult mai complexă”. Moldovan s-a ferit să spună dacă Bucureștiul ar trebui să intre în carantină, pe baza noii grile.

„Acest ordin intră în atribuțiile mele și era normal ca eu să-l semnez. Nu pică din cer, e un ordin pentru care am început discuțiile în urmă cu o lună, am avut discuții cu reprezentanți ai INSP și DSU. Au fost două zile de discuții, atunci chiar s-a comentat în presă pe marginea acestor criterii de carantinare. Am agreat o formă finală pe care am supus-o ulterior discuției în Comitetul Tehnico-Științific. A fost o singură remarcă privind raportarea la 50.000 de oameni sau 100.000 de oameni ca reper (la numărul de teste, n.r.), însă toți membrii participanți au avut ocazia să-și exprime punctul de vedere și s-a votat această formă finală”, a spus Andreea Moldovan la Digi24.

Secretarul de stat e spus că ordinul nu e „mai dur”, ci „mai obiectiv” comparativ cu vechiul ordin, deoarece are indicatori cuantificabili. Noutatea este că se referă și la zone metropolitane, unde oamenii circulă mult între localități.

„E foarte important să știm un aspect macro, pentru că degeaba închidem doar o localitate mică – dacă va fi să se închidă, nu zic că e cazul acum – e important să știm ce e de făcut”, a spus Moldovan.

„Carantina, mai ales zonală, nu se decide pe un singur criteriu, ci iau în calcul și alte date”, a adăugat ea.

Poate fi Bucureștiul carantinat?

„Dacă luăm în calcul vechea grilă de analiză, și pe acea grilă Bucureștiul e de carantinat. Aceste criterii sunt obiective. Exact cum am spus, decizia de carantină e o decizie complexă, care ține de mult mai mulți factori. Acești indicatori sunt adjuvanți, ca să ne arate din punct de vedere epidemiologic unde este situația actuală. Dar decizia este mult mai amplă decât cea bazată strict pe acești indicatori”, a mai spus Moldovan.

Se pare că premierul Florin Cîțu nu era la curent cu acest ordin. Întrebată despre acest aspect, Moldovan a spus că nu a discutat personal cu premierul, dar că documentul a fost discutat și votat în Comitetul Tehnico-Științific, care e un comitet interministerial și în care se decid și hotărârile CNSU.

Prefectul Capitalei nu a ştiut de ordin: „Am aflat din Monitorul Oficial”

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a explicat că a aflat din Monitorul Oficial despre carantinarea Bucureştiului, realizată după noi criterii.

„Ordinul a fost făcut de ministerul Sănătății pentru că are competențe pe zona asta tehnică. Am aflat din Monitorul Oficial”.

„Acest ordin stabilește niște criterii după care se face o analiză tehnică. Analiză tehnică se face de către DSP sau INSP în funcție de criteriile acestea, după care ei fac o propunere către CNBSU sau CNSU, după care ordinul este dat de DSU. Este un parcurs sinuos care pleacă de la o propunere, propunerea tehnică medicală bazându-se pe acest ordin. Decizia este bazată pe factori mult mai complecși.

Alte criterii pot fi și de natură economică, demografică, economico-demografică.

Acest ordin nu privește Capitala. Acest ordin privește modalitatea în care DSP sau INSP își face analiza proprie, iar cele două instituții au fost consultate”, a precizat prefectul Capitalei, conform Antena3.

 

 

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți