„De la instalarea în fruntea Guvernului, USL ridică la rang de competenţă naţională instabilitatea politică şi economică, minciuna, plagiatul şi diplomele contrafăcute. Este o dezordine instituţională generată de USL cu intenţie. ICR şi Monitorul Oficial sunt mutate în folosul propriilor interese ale USL”, susţine Andreea Paul într-un comunicat de presă remis marţi de Biroul de presă al PDL.
Ea opinează totodată că, „spre a-şi ascunde cât mai bine incompetenţa guvernamentală, inacţiunea şi nerespectarea promisiunilor, ura vădită faţă de democraţie, faţă de opoziţia PDL, a societăţii civile şi faţă de preşedintele României, USL acum vrea: înlocuirea Avocatului Poporului, modificarea Legii CCR prin Ordonanţă de Urgenţă, înlocuirea judecătorilor de la Curtea Constituţională, înlocuirea celor doi preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaților şi iniţierea procesului de suspendare a preşedintelui României”.
Potrivit Andreei Paul, „acest ultim plan al USL oscilează între impostură, prostie şi lovitură de stat”.
„Acest plan al USL trebuie oprit! PDL face apel la conjugarea tuturor forţelor civice şi responsabile spre a stopa acest demers care afectează pe termen lung statul de drept şi prin care se încearcă instituirea bunului plac al unor interese oculte”, mai spune vicepreşedintele PDL.