Horia Tecău şi Andreea Raicu au fost prima dată surprinşi împreună la deschiderea unui restaurant exclusivist din Capitală. La acea petrecere, cei doi au strălucit unul lângă celălalt. De atunci sunt de nedespărţit. Deşi idila lor abia s-a înfiripat, par perechea potrivită, cel puţin în ochii amicilor, care aşa îi descriu.
Horia Tecău are 27 de ani şi este un celebru jucător de tenis de câmp. Ocupă poziţia a 9-a în clasamentul mondial ATP al jucătorilor de dublu. Este component al lotului naţional de Cupa Davis al României şi aşteaptă să intre în Turneul Campionilor, fiind primul român care reuşeşte această performanţă, la jocul dublu, după Ilie Năstase.