Andrei Marga: Am procedat „complet legal” cu lista delegaţiei române la Consiliul European

Ministrul de externe Andrei Marga a declarat, joi seară la Bruxelles, că a procedat complet legal atunci când a trimis secretariatului Consiliului European lista cu componenţa delegaţiei române pentru Consiliul European din 28-29 iulie, delegaţie condusă de premierul Victor Ponta, informează AGERPRES.
Romania TV
28 iun. 2012, 21:00
Andrei Marga: Am procedat

Oricine poate consulta arhivele, noi am procedat complet legal. S-a trimis la Bruxelles, imediat după ce Parlamentul a dat declaraţia cunoscută prin care îl mandata pe premier să meargă la Bruxelles, o notificare asupra acestei decizii. Prin urmare, este o decizie sprijinită pe Constituţie, pe declaraţia Parlamentului şi pe luarea în considerare a tematicii reuniunii de la Bruxelles. Suplimentar, era dispoziţia expresă a primului-ministru să se procedeze în acest fel. Deci sunt patru raţiuni care au stat la baza listei trimise la Bruxelles, care s-a şi pus în aplicare”, a spus Marga, într-o declaraţie pentru presa română acreditată la reuniunea Consiliului European de vară.

El a susţinut că în acest caz s-a procedat complet legal, ”fiecare pas fiind susţinut de lege şi de declaraţia Parlamentului”. ”Eu personal nu am primit vreun document de la Preşedinţie, pe numele ministrului de externe, aşa cum a afirmat Preşedinţia. Preşedinţia a trimis (un document – n.red.) la alte niveluri, ceea ce este altceva. Deci, repet, nu am făcut altceva decât să aplic riguros legile şi, dacă vreţi, termenii. Cronologia poate fi luată în seamă, nu avem nicio ezitare, nicio teamă. Din păcate, nu se vrea citirea Constituţiei în mod complet, ci numai a unui articol. Apoi, este vorba de declaraţia Parlamentului şi mai este şi dispoziţia premierului, care conform Constituţiei conduce guvernul, iar guvernul realizează politica internă şi externă”, a mai menţionat ministrul de externe.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut joi, la Bucureşti, că a fost împiedicat să meargă la Consiliul European de către ministrul de externe, Andrei Marga, şi premierul Victor Ponta.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre