Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, este trimis la Externe

Deşi nu este diplomat de carieră, fostul ministru al Educaţiei, Andrei Marga, a fost propus în guvernul interimar al lui Victor Ponta la Ministerul Afacerilor Externe.
Romania TV
01 mai 2012, 19:37
Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, este trimis la Externe

Andrei Marga, propus pentru portofoliul Externelor, a mai fost în Guvern, dar ca ministru al Educaţiei, în perioada 1997 – 2000, când a fost coleg de Cabinet cu Traian Băsescu, actualul şef al statului criticându-l pe liberal, în 2010, pentru reforma pe care a făcut-o în domeniu la finele anilor ’90

Andrei Marga s-a născut la 22 mai 1946, la Bucureşti. Din 1971, el este licenţiat în Filosofie, cu specializarea secundară Sociologie.

Marga este profesor universitar, doctor în Filosofie contemporană, predând această disciplină, precum şi Logica, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Marga a fost, timp de patru mandate, din anul 1993, rector al acestei Universităţi.

Andrei Marga este laureat al premiului Herder (2005) şi este, din anul 2010, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Între 5 decembrie 1997 şi 28 decembrie 2000, a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale, în Cabinetele conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu.

Potrivit CV-ului său, Marga a lansat, în calitatea de ministru al Educaţiei, programul reformei comprehensive a Educaţiei, care includea reforma curriculară, schimbări în managementul academic şi financiar în domeniul educaţiei, descentralizarea şi reorganizarea cercetării. Marga a încheiat, în 2000, negocierile cu Uniunea Europeană la capitolul „Educaţie”.

Ulterior, după ce a deţinut pentru scurt timp funcţia de preşedinte al PNŢCD, Marga a părăsit acest partid şi s-a înscris în PNL, fiind, în prezent, membru al Biroului Politic Central al Partidului Naţional Liberal şi, în această calitate, făcând parte din Consiliul Naţional Executiv şi din Delegaţia Permanentă ale acestui partid.

El este cunoscut ca un oponent al preşedintelui Traian Băsescu şi al PDL, având numeroase dispute cu şeful statului sau cu democrat-liberalii, de-a lungul timpului, pe subiectul reformei educaţiei. El a fost acuzat de preşedintele Băsescu de distrugerea sistemului de învăţământ, inclusiv prin desfiinţarea liceelor profesionale. Preşedintele spunea că situaţia proastă din prezent a învăţământului este cauzată de „reforma Marga”. „Marga a distrus sistemul de învăţământ, în interesul lui şi al unor grupuri”, spunea Băsescu, în noiembrie 2010. În replică, Marga a criticat insistent reforma propusă de preşedintele Băsescu şi susţinută de PDL. De asemenea, Marga s-a exprimat politic în numeroase rânduri criticând declaraţii sau măsuri ale preşedintelui Băsescu sau ale coaliţiei aflate la guvernare înainte de aprilie 2012.

Andrei Marga este autorul a numeroase cărţi având ca subiect Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Filosofia politică şi a religiei. De asemenea, Marga a primit mai multe premii şi distincţii internaţionale.

Marga cunoaşte patru limbi străine: engleza, germana, franceza şi italiana.

Andrei Marga este căsătorit cu Delia-Felicia Marga, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din Cluj.

Potrivit declaraţiei sale de avere din 1 iunie 2011, Marga deţine patru apartamente în Cluj, dobândite împreună cu soţia sa: un apartament de patru camere, cumpărat în anul 1995, cu o suprafaţă de 169 metri pătraţi, un apartament de trei camere, cu o suprafaţă de 70 metri pătraţi, cumpărat, prin credit bancar, în anul 2005, un apartament de două camere şi 79 metri pătraţi, şi altul, tot de două camere şi 73 metri pătraţi, ambele achiziţionate în anul 2008, dintre care unul prin credit bancar.

Profesorul universitar deţine o maşină Volkswagen, fabricată în 2011, dobândită în sistem „buy back”.

Andrei Marga are deschise două conturi bancare, unul în ţară, în valoare de 40.000 de euro, şi unul în străinătate, în valoare de peste 26.000 de euro, bani rezultaţi din publicistică, conferinţe şi activitate didactică.

La capitolul „Datorii”, acesta menţionează un credit ipotecar, contractat în anul 2008, la BCR, şi care este scadent în anul 2014, în valoare de 12.000 de euro.

În anul 2011, Marga declara venituri totale anuale în valoare de 122.000 de lei, din salariul său pentru funcţia de bază din resurse bugetare şi extrabugetare, şi de 98.000 de lei din alte activităţi.

La acestea se adăugă salariul anual al soţiei sale, de 60.000 de lei, şi veniturile acesteia din alte activităţi, de 66.000 de lei.

Marga mai declara 12.000 de lei, reprezentând venituri din activităţi independente, respectiv pentru publicistică şi conferinţe, şi încă 15.000 anual, provenind din închirierea unui apartament.

La capitolul „Venituri din alte surse”, sunt declaraţi 18.000 de lei, pentru proiecte desfăşurate la UBB.

Potrivit declaraţiei sale de interese, completată în anul 2011, Andrei Marga precizează că face parte din conducerile Fundaţiei „Alma Mater” şi Fundaţiei „Bartolomeu Anania”.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cât de scumpă este viața în Anglia, potrivit unei românce stabilite în Londra. Suma cheltuită de o familie pe mâncare, într-o lună
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Bucureştiul, în pericol de prăbuşire! Situaţia este îngrijorătoare în cazul unui cutremur major, cum au minţit autorităţile
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Un martie cum nici n-am visat. Uitați toate prognozele de până acum
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Ministrul Justiției: Frații Tate nu au plecat din România sub presiune din partea SUA
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Anunț privind candidatura lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă