ANDREI POSTELNICU s-a prăbuşit cu avionul. Autorităţile din SUA au renunţat la căutări

ANDREI POSTELNICU este dat dispărut de vineri după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în SUA.

ANDREI POSTELNICU, cetățean englez, originar din Câmpulung Moldovenesc, a fost dat dispărut vineri, 7 februarie 2014, după accident de avion produs în SUA. Deși a fost căutat atât pe uscat, cât și în ocean, nici după două zile nu a putut fi găsit locul exact al accidentului și nici indicii concrete despre aeronavă și ocupantul său.

Potrivit wptv.com, care citează afirmațiile lui William Snyder, șeful poliției locale din Martin County, Andrei Postelnicu era singurul occupant al unui Piper PA-28 și a decolat vineri seară dinspre Marathon spre Vero Beach. A fost auzit ultima oară prin radio solicitând instrucțiuni și apoi, cred autoritățile, avionul s-a prăbușit în apă. Trecătorii au găsit ulterior pe plajă un rucsac și un bocanc, despre care se crede că aparțin pilotului dipărut, dar acestea păreau aduse de valuri, ceea ce a făcut greu de localizat accidentul în teren doar pe baza acestor indicii sumare. Autoritățile au organizat o căutare minuțioasă pe uscat timp de două zile și începând de duminică se încearcă localizarea eventualei epave în ocean prin scanare sonică. Nu există nici un indiciu cert în prezent despre soarta pilotului de 37 de ani. Poliția locală a cerut populației care ajunge pe plajă să raporteze imediat dacă întâlneste posibile resturi ale avionului aduse de apă la mal.

ANDREI POSTELNICU a obținut licența de pilot în 2010, în Franța, cu instructori specializați inclusiv în zboruri nocturne. Potrivit informațiilor publicate de instructorii săi pe un site cu povești de succes din experiența lor profesională, Andrei și-a dorit să zboare încă de la vârsta de 11 ani. A avut dificultăți în a-și împlini visul din cauza unor probleme din naștere la mâna dreaptă, dar instructorii spun că Andrei Postelnicu a demonstrat că ”nu va permite unei dizabilități să-l oprească de la a face orice”. A trecut toate testele de aptitudini și de atunci a pilotat fără probleme de multe ori.

ANDREI POSTELNICU avea experiență la instituții precum Financial Times (unde a lucrat între 2000 și 2006) și Bloomberg (2006 – 2007). A fost editorialist la Evenimentul zilei și la Capital, dar și corepondent în SUA al mai multor posturi TV din România.

ANDREI POSTELNICU este originar din Campulung Moldovenesc, dar a obţinut cetăţenie britanică. El pilota un avion ce a dispărut în Martin County încă de vineri.

ANDREI POSTELNICU este unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti contemporani, specializat in economie. El a scris pentru publicatii importante. A lucrat pentru Financial Times intre 2000 si 2006 si pentru Bloomberg intre 2006 si 2007. A fost editorialist la Evenimentul zilei si la Capital, corespondent in SUA pentru Realitatea TV si consultant al politicianului Mircea Geoana.

În prezent, Andrei Postelnicu era vicepreşedinte asistent la Financial Institutions Research at Moody’s Investors Service. În trecut a fost director de cercetare la Campden Wealth, consultant independent şi colaborator la Foreign Policy Magazine.

Andrei Postelnicu a fost consilier şef la biroul lui Mircea Geoană în perioada în care acesta a fost preşedintele Senatului.

În România a lucrat ca jurnalist la Evenimentul Zilei şi Capital, el fiind şi colaborator la BBC, RFI şi Realitatea TVC.

ANDREI POSTELNICU despre experiența sa la ”Financial Times”

Pe lângă importante lecții despre jurnalism, acțiuni, obligațiuni și piețe, toți învățăceii au primit atunci o carte neagră, care era manualul de stil al Financial Times. Mesajul cu care ni s-a distribuit volumul: învățați-l, trăiți-l, iubiți-l.

(…)

Manualele de stil sunt publicații de căpătâi în orice redacție occidentală, menite să articuleze standardele profesionale ale redacțiilor și să explice cum se ajunge la ele. Îi spun unui reporter junior sau unui redactor-șef dacă internet se scrie cu I sau cu i, dar îi mai explică și ce e etica și de ce e vitală într-o redacție. Nu în ultimul, aceste ghiduri de stil și deontologie sunt o unealtă menită să le aducă aminte utilizatorilor că merg pe urmele unor alți jurnaliști, care le-au lăsat în urmă învățături astfel încât ei să facă greșeli noi, nu să le repete pe alea vechi.

(…)

Revenind asupra diferențelor între jurnalismul românesc și cel occidental, nu de puține ori am fost întrebat care era rolul avocaților în redacția Financial Times. De tot de atâtea ori, am lăsat guri căscate când povesteam că aveam acces la un avocat de serviciu care era plătit să fie treaz până pe la trei dimineața. Respectivul intra în acțiune atunci când un articol cu potential de a zburli penele cuiva trebuia publicat. Avocatul nu era acolo să ne împiedice să supărăm lumea, ci să ne ajute să facem asta respectând legea. Astfel, avocatul era de partea noastră, ne făcea cuirasa și mai dură, ba ne mai dădea și idei despre cum am putea ascuți lama articolului în cauză.

Este esential să adaug că, în aceste cazuri, avocatul era una din vreo opt sau zece personae care se uitau peste text după ce acesta era predat de reporter. Într-o primă fază, îl vedea un editor de pagină. Dacă i se părea bun de „prima”, îl sugera editorului de ediție, care era responsabil peste întregul ziar în acea zi. Ulterior, îl vedea un așa numit subeditor, saucopyeditor în SUA. Dacă primii editori șlefuiau conținutul și structura (fiindcă un text pentru prima pagină trebuie construit și scris altfel decât unul pentru pagina 17), subeditorul se îngrijea ca acesta să intre în locul stabiliti, să respecte stilul ziarului și să îi scrie titlul conform normelor de design. Dacă textul rămânea pe prima pagină, îl vedea redactorul șef sau unul dintre adjuncții lui. Cât despre avocat, acesta îl vedea de câte ori era nevoie pe tot acest parcurs.

Astfel, de la reporter până la produsul final, un text era reformulate și rescris de nenumărate ori. Într-o redacție vestică, editorul are prerogative de a intervene asupra unui text nu numai pentru a corecta eventuale erori de exprimare, ci mai ales pentru a aduce la suprafață unghiul cel mai important și faptele cele mai interesante. Editorii buni sunt adevărați parteneri ai reporterilor, ajutându-i pe aceștia să exprime ceea ce au descoperit pe teren. Editorii sunt mintea limpede, vocea rațiunii care intervine când un reporter prea implicat într-un subiect își pierde reperele și perspectiva.

(…)

Presa vestică însă are instituții, înainte de a avea personalități. Când intri pe ușa Financial Times, sau New York Times, ți se bagă repejor în cap să lucrezi la un ziar vechi de peste un secol. Credibilitatea acelor instituții mediatice este apărată de toată suflarea respectivelor redacții. Chiar dacă există celebrități, oameni „grei”, aceștia își subsumează propria statură numelui de pe frontispiciu.

(…)

Țin minte că, după vreun an la Financial Times, a trebuit să co-semnez un articol pentru prima pagină cu un coleg foarte respectat. Nu numai că omiul nu a avut nici o problemă cu asta, dar a sfârșit prin a-mi spune să semnez singur, că de fapt el nu făcuse nimic substantial la acel text.

Chemat fiind să fac un training în redacția EVZ prin 2007, am povestit episoadele cu co-semnarea și ajutorul. După câteva momente de liniște asurzitoare, cineva s-a uitat la mine cu privirea aceea pe care i-o arunci unui cățeluș pe care-l vezi lăsat de izbeliște în ploaie. Apoi, omul mi-a explicat că în presa românească „dacă faci prostia să ceri ajutor, ești luat de prost sau ca fiind slab”.