Andy Murray va avea statuie la Wimbledon. Scoţianul a jucat ultimul său meci din carieră la Australian Open

Andy Murray a fost eliminat în cinci seturi de la Australian Open, aceasta fiind cel mai probabil ultima sa prezenţă la Grand Slam-ul de la Melbourne, cariera apropiindu-i-se de sfârşit din cauza accidentărilor.
Iulian Tudor
14 ian. 2019, 15:07
Andy Murray va avea statuie la Wimbledon. Scoţianul a jucat ultimul său meci din carieră la Australian Open

Precedentul jucător de tenis britanic care a avut onoarea de a i se ridica o statuie la All England and Cricket Club a fost Fred Perry, care a câştigat Wimbledon-ul de trei ori la rând, între 1934 şi 1936.

Citeşte şi Andy Murray a plâns la conferinţa de presă. Australian Open 2019 ar putea fi ultimul turneu din cariera sa

Andy Murray a câştigat de două ori Wimbledonul, în 2013 şi 2016. Marele merit al scoţianului e că a fost primul britanic care a câştigat acest turneu după mai bine de 75 de ani, între 1936 şi 2013 neimpunându-se aici niciun jucător din Insulă. „Întordeauna ne-am gândit ca atunci când Andy se va retrage să-i aducem recunoaşterea noastră pentru extraordinarea sa carieră„, a spus Richard Lewis, preşedintele de la All England Club.

Andy Murray a pierdut luni, la Wimbledon, scor 4-6, 4-6, 7-6, 7-6, 2-6 în faţa ibericului Roberto Bautista Agut.

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Țara cu cel mai vechi steag din lume. Drapelul are în spate o poveste incredibilă
Capital.ro
Elena Udrea A SCĂPAT! Decizia la care nu se aștepta nimeni
Playtech.ro
ȘOC! Cine ar fi comis tripla crimă din București. Polițiștii au fost ULUIȚI. Detalii halucinante
DailyBusiness
Ședință ISTORICĂ pentru milioane de români. BNR ia o nouă decizie MAJORĂ
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Netflix scumpește abonamentele. Cât va costa și de când
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
BREAKING! Se întâmplă din nou! Un cioban a fost atacat de urs. L-a muşcat de picioare şi...
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Vreme schimbătoare în weekend: Apar furtunile și vor cădea cantități însemnate de apă. Care sunt zonele vizate de aceste schimbări
Capital.ro
Obligatoriu peste tot în România. Legea a intrat în vigoare. S-a dat ordin de la UE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Cum au murit, de fapt, Alexandra și Alin! Sfâșietor ce a filmat camera de bord
substantial.ro
Donald Trump va fi intervievat de Elon Musk, conform unui anunț pe Truth Social
MediaFlux
RĂSTURNARE în CAZUL CRIMEI din BUCUREȘTI! S-A AFLAT de abia ACUM FOTO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!