Angajaţi ai penitenciarului din Timişoara, protest în faţa instituţiei

Aproximativ 80 de angajaţi ai Penitenciarului "Popa Şapcă" din Timişoara, în care sunt închişi peste 900 de deţinuţi, au protestat, miercuri, în faţa instituţiei, ei fiind nemulţumiţi de inechităţile salariale şi solicitând demisia ministrului Justiţiei.
Iulian Tudor
05 oct. 2016, 07:54
Angajaţi ai penitenciarului din Timişoara, protest în faţa instituţiei

Cei aproximativ 80 de angajaţi din cadrul Penitenciarului „Popa Şapcă” din Timişoara au scandat „Demisia”, „Guvern tehnocrat, ne-aţi abandonat”, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara” sau „Doamna Prună ne sfidaţi, am ajuns discriminaţi”.

„Principala nemulţumire a noastră este neacordarea salariului de merit conform ordonanţei 20 din 1 august 2016 şi considerăm că suntem discriminaţi prin simplul fapt că la toţi cei din sectorul de apărare le-au fost acordate salariile de merit. Cerem personal suficient, suntem foarte puţini, având în vedere că la Bucureşti când am fost pentru standardizare am obţinut 571 de posturi şi la momentul ăsta avem 300 de angajaţi. Deci, aproape dublu am obţinut la standardizare”, a declarat Marius Duricu, responsabilul acţiunii de protest de la Penitenciarul Timişoara, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, protestatarii cer şi plata orelor suplimentare şi demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pentru „nepăsare şi incapacitate profesională”.

În Penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara sunt închişi peste 900 de deţinuţi.

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Netflix, anunț important despre cel mai popular serial. Vine și sezonul trei, după ce primele două au rupt orice top
Capital.ro
Se pune restricție la centralele de apartament. Decizia UE se aplică și în România până în 2040
Playtech.ro
Românii care rămân fără ajutorul social. Autorităţile nu mai dau bani, e dezastru pentru...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
Decizie CCR: impozitarea progresivă a pensiilor speciale este neconstituțională. „Reglementări insuficient elaborate și lipsite de precizie”
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Vine prăpădul meteo. ANM a anunțat iureșul
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
BREAKING | Claudia Udrescu a murit pe loc, după ce a căzut de la balconul casei sale 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Cărți de identitate 2025. Se schimbă actele. Lege fără excepții pentru românii care nu stau la adresa din buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Reform UK devine cea mai populară formațiune politică din Marea Britanie
MediaFlux
CONCEDIILE se ADAUGĂ la PENSIE! Casa de PENSII a explicat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bianca Censori-femeia dezbrăcată aproape complet la Premiile Grammy. Legătura ei cu Kim Kardashian