Angajaţii companiei bulgare de căi ferate vor intra în grevă

Angajaţii companiei bulgare de căi ferate (BDZ) vor intra în grevă la nivel naţional, iar data pentru începerea grevei va fi stabilită luni, informează duminică Novinite.
Romania TV
06 nov. 2011, 16:15
Angajaţii companiei bulgare de căi ferate vor intra în grevă

Vineri şi sâmbătă, reprezentanţii sindicatelor din căile ferate au vorbit despre posibilitatea intrării în grevă, pentru a protesta faţă de planurile guvernului de a concedia 2.000 de angajaţi, potrivit Agerpres.

Duminică, Zarkov Rosen, din cadrul sindicatului Podkrepa, a confirmat că sindicatele au decis intrarea în grevă şi că vor anunţa perioadele exacte în cadrul unei conferinţe de presă luni.

Greva planificată pentru luna noiembrie este de asemenea îndreptată împotriva a ceea ce sindicaliştii văd drept o lipsa de dialog din partea administraţiei Căilor Ferate.

În ultimele luni, relatează Novinite, s-a aflat că BDZ este într-o situaţie financiară foarte proastă, pe care ministrul transporturilor, Ivailo Moskovski, a calificat-o drept „faliment tehnic.”

Datoriile BDZ sunt calculate la suma de 771 de milioane de leva, dintre care 531 de milioane sunt la instituţiile financiare.

BDZ încearcă să negocieze un împrumut de la Banca Mondială pentru a evita restructurarea, care ar include măsuri cum ar fi închiderea unor linii de tren şi concedierea de personal.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
Nouă obligație pentru gunoi. Regulă impusă prin lege în România din 1 iunie. Cât va costa
Playtech.ro
Pensii 2025: cine primește puncte de stabilitate și cum influențează acestea calculul pensiei. Ce spun autoritățile
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
Soluția genială a unui comediant îndrăgit pentru dezbinarea din România
wowbiz.ro
Alex Bodi, PRIMELE DECLARAȚII exclusive pentru WOWbiz despre așa zisul amantlâc cu soția lui Dan Alexa
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
„Marea de la munte”, din pântecul Carpaților. Decizia lui Ceaușescu i-a schimbat definitiv soarta
Ego.ro
Cătălin Bordea, reacție total neașteptată! Ce a spus după ce Livia și Spike s-au despărțit
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Tatăl lui Zeljko Kopic a murit! Dinamo rămâne fără antrenor pentru meciul cu U Cluj
Cancan.ro
Înregistrare BOMBĂ cu fiul uneia dintre cele mai influente familii din România: 'L-a înșelat și pe tata cu doi, trei bărbați! Mama e o mare...'😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avertisment despre mașinile second-hand din România. Toți șoferii trebuie să contacteze RAR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Oana a fost găsită fără suflare în baie, la doar 30 de ani. Mama tinerei susține că fiica sa a murit din cauza condițiilor și a stresului de la serviciu: "A muncit non-stop și și-au bătut joc de ea"
Dr. Ovidiu Bojor: „Sa mancam asta des, deoarece previne infarctul, intareste sistemul imunitar, stimuleaza rinichii si ficatul si calmeaza sistemul nervos”
MediaFlux
Bani în plus la pensie, după Mica Recalculare. Ce pensionari se încadrează
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou studiu arată că sfârşitul Universului se va produce mai devreme decât se prevedea