Angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului, în grevă de avertisment

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, organizează vineri o grevă de avertisment de două ore, între orele 10:00-12:00, când va fi oprită întreaga activitate.
Alina Costache
27 iul. 2018, 05:23
Angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului, în grevă de avertisment

Sindicaliştii vor să atragă atenţia reprezentaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului şi celor din Ministerul Muncii asupra salarizării din sistem.

„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. Astăzi, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS şi sunt hotărâţi să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată”, se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale.

De altfel, ei sunt decişi să organizeze mai multe acţiuni de protest care se vor încheia cu greva generală a angajaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) programată pentru 8 august.

Acţiunile de protest ale SNST vor începe vineri, 27 iulie, cu o grevă de avertisment, respectiv încetarea activităţii între orele 10:00-12:00 în Sport şi Tineret, iar salariaţii vor protesta în faţa propriilor instituţii, fiind oprită întreaga activitate.

De asemenea, în data 2 august, sindicaliştii vor înceta activitatea în acelaşi înterval orar şi vor organiza şi un miting de protest la MTS, unde vor participa 400 de persoane din Bucureşti şi din ţară. Protestul va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern. O parte dintre protestatari vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările, în acest interval, salariaţii din teritoriu protestează în faţa propriilor instituţii.

Protestele vor culmina cu o grevă generală, respectiv încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor, în data de 8 august.

Pe perioada grevei, angajaţii vor respecta legislaţia în vigoare şi vor asigura serviciile esenţiale aflate în sarcina instituţiei, reprezentând cel puţin o treime din activitatea normală.

Revendicările SNST sunt cele susţinute în comunicarea cu factorii decidenţi încă de la începutul anului: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, acordarea sporurilor – aplicarea regulamentului de sporuri, egalizarea salariilor celor din federaţiilor sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS, acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI