Angajaţii TikTok vor fi obligaţi să lucreze „doar” 9 ore pe zi, de luni până vineri. Programul a fost redus de la 12 ore pe zi, de luni până sâmbătă

Grupul chinez ByteDance Ltd., proprietarul popularei aplicaţii video TikTok, le-a ordonat angajaţilor săi să îşi încheie ziua de lucru la ora 7:00 p.m., devenind una dintre primele companii de tehnologie din China care introduce în mod oficial un program de lucru mai scurt.
Daniel Spătaru
01 nov. 2021, 14:03
Angajaţii TikTok vor fi obligaţi să lucreze

Potrivit unui document intern, făcut public de Bloomberg, angajaţii din China ai ByteDance ar trebui să lucreze numai între orele 10:00 a.m. şi 7:00 p.m. de luni până vineri, şi vor avea nevoie de permisiune pentru a putea lucra peste aceste ore, cu o zi în avans.

Ritmul de lucru intens din China, cunoscut popular sub denumirea „996” pentru că angajaţii lucrează de la 9:00 a.m. la 9:00 p.m. 6 zile pe săptămână, a fost mult timp lăudat de miliardarii chinezi din sectorul tehnologiei, de la fondatorul Alibaba Group Holding Ltd., Jack Ma, şi până la fondatorul JD.com Inc., Richard Liu. Însă, în ultima perioadă, acest program de lucru a început să fie criticat după mai multe cazuri de deces asociate cu suprasolicitarea, ceea ce a generat plângeri pe social media. După ce preşedintele Xi Jinping a făcut un apel pentru „prosperitate comună”, autorităţile de la Beijing şi-au înmulţit avertismentele împotriva angajatorilor pentru ca aceştia să se abţină de la a impune un program de lucru suplimentar nerezonabil.

Potrivit noului program de muncă de la ByteDance, angajaţii pot solicita să lucreze peste program însă nu mai mult de trei ore într-o zi din cursul săptămânii sau opt ore într-un weekend. Cei care vor lucra ore suplimentare vor fi plătiţi cu o sumă de trei ori mai mare decât salariul normal.

Citeşte şi Copiii sub 14 ani au voie doar 40 de minute pe zi pe versiunea chineză a TikTok. De asemenea, este interzis accesul în aplicaţie după ora 22.00

Noul program de lucru este ultimul dintr-o serie de eforturi ale ByteDance pentru a îmbunătăţi bunăstarea angajaţilor. La începutul acestui an, gigantul social media a renunţat la un sistem alternativ care permitea angajaţilor să îşi ia o zi liberă pe săptămână, odată la două săptămâni.

TikTok a înregistrat o creştere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităţilor de reglementare din SUA şi alte regiuni. La finele lunii septembrie, TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume.

Citeşte şi Prima facultate de TikTok din lume a fost inaugurată. „Dacă vrei să fii un lider în viaţă, asta e pentru tine”

Deţinută de compania chineză chineză ByteDance, TikTok a devenit cea mai descărcată aplicaţie mobilă din lume în 2020, devansând Facebook şi aplicaţiile sale de mesagerie, semn că pandemia de coronavirus a extins popularitatea platformei de clipuri dincolo de publicul său iniţial, adolescenţii.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată