Angela Merkel a discutat cu Vladimir Putin şi Petro Poroşenko despre situaţia din Ucraina

Cancelarul german Angela Merkel a discutat sâmbătă, prin telefon, cu președinții ucrainean Petro Poroșenko și rus Vladimir Putin asupra situației din Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului german.
Iulian Tudor
11 ian. 2015, 10:03
Angela Merkel a discutat cu Vladimir Putin şi Petro Poroşenko despre situaţia din Ucraina

Discuțiile au intervenit cu două zile înaintea unei întâlniri, luni, la Berlin a miniștrilor afacerilor externe rus, ucrainean, german și francez, potrivit Agerpres.

Situația din Ucraina și punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk au fost în centrul acestor discuții, a declarat într-un comunicat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului. „Cancelarul s-a arătat preocupat de tensiunile continue și situația umanitară din estul Ucrainei”, potrivit lui Seibert.

În discuția cu Poroșenko, cancelarul a subliniat angajamentul său față de principiul unei reuniuni viitoare a șefilor de stat sau de guvern în cadrul formatului numit „din Normandia” (Rusia, Ucraina, Franța și Germania), insistând în același timp asupra necesității obținerii unor „progrese concrete”.

Președintele Poroșenko a anunțat la sfârșitul lunii decembrie desfășurarea unui summit în format „din Normandia” la 15 ianuarie la Astana, capitala Kazahstanului. Doamna Merkel a subliniat joi că data acestei întâlniri trebuie încă confirmată „după discuțiile prevăzute în zilele următoare”.

„O apropiere substanțială a pozițiilor asupra unei încetări a focului și stabilirea unei linii de demarcație sunt necesare”, a adăugat Seibert.

În discuția cu Putin, Merkel a subliniat de asemenea că fiecare parte trebuie să contribuie „rapid pentru a se face progrese pe baza acordurilor de la Minsk”, semnate în septembrie anul trecut.

În legătură cu acest punct, Moscova ar trebui să se folosească de influența sa asupra separatiștilor proruși, a mai spus Seibert.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte