Angela Merkel, acuzată de „înaltă trădare”. S-au depus sute de plângeri

Circa 400 de plângeri pentru 'înaltă trădare' au fost depuse împotriva Angelei Merkel, a anunțat joi justiția germană, însă nu este exclus să fie vorba de o campanie a extremei drepte împotriva politicii sale de primire a refugiaților, care vin cu sutele de mii.
Filip Stan
29 oct. 2015, 21:25
Angela Merkel, acuzată de

Parchetul Federal din Karlsruhe (sud-vest) a primit până acum în jur de 400 de plângeri, a subliniat purtătorul de cuvânt al acestuia, Frauke Koehler, fără să ofere detalii cu privire la conținutul acestora.

Însă, potrivit cotidianului de stânga Tageszeitung (TAZ), cancelarul federal german este acuzată că a deschis larg ușile de intrare în Germania în fața imigranților care fug din calea războiului sau a sărăciei. Aceste plângeri în masă ar veni din partea unor organizații de extremă dreapta, potrivit TAZ, care propune chiar obligativitatea completării unui formular pentru depunere de plângeri.

Potrivit TAZ, acest demers juridic nu are nicio șansă de izbândă, deoarece se poate considera că este vorba de înaltă trădare doar arunci când autorul ‘acționează prin violență sau amenințând cu violență’.

Germania ar urma să primească în acest an peste 800.000 de solicitanți de azil, o provocare considerabilă pentru o țară în mod cert prosperă, dar care pare în căutare de soluții pentru găzduirea refugiaților.

Politica de primire a refugiaților pe care o promovează Angela Merkel este de altfel criticată inclusiv în propria tabără conservatoare, iar popularitatea sa este în scădere în ultimele săptămâni.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai